Traian Popovici – „Drept între popoare”

27 01 2023 F 1

La Centrul de artă cinematografică „I. Mykolaiciuk” din Cernăuți, cu sala arhiplină, a avut loc premiera filmului documentar „Supraviețuiesc numai îndrăgostiții. Traian Popovici și alții”. Filmul este consacrat activității primarului orașului Cernăuți, românului Traian Popovici, care în 1941 a salvat de la moarte circa 20 mii de evrei cernăuțeni. Cu mult mai târziu, în 1969, în Israel lui i s-a conferit (post-mortem) titlul „Drept între popoare”, cu formularea „în semn de recunoștință deosebită pentru salvarea a douăzeci mii de evrei cernăuțeni de la deportarea în lagărul morții din Transnistria”.

Coautorul și scenaristul filmului, Serghii Voronțov, a precizat că filmările au început până la războiul din Ucraina, însă marea parte a materialului a fost filmată după 24 februarie. „În timpul războiului cuvântul principal este „ura”. Însă în film nu este vorba despre omor, ci despre salvarea a câtorva mii de vieți. De aceea, în cazul dat principalul cuvânt este „iubirea”, a accentuat Serghii Voronțov, care de mai mult timp se preocupă de tema respectivă, de personalitatea lui Traian Popovici. Anterior el a tradus în ucraineană și a editat „Spovedaniile” primarului Traian Popovici.

Filmul este actual ca niciodată. „Principala problemă a filmului este cea a opțiunii. Poți să acționezi așa cum îți dictează conștiința, sau să te conduci după ceea ce este mai comod într-un anumit moment, pe timp de război, bunăoară. Pentru noi Traian Popovici este un exemplu, când omul, ignorând propriile interese, încearcă să apere un număr foarte mare de oameni”, a relevat conducătorul proiectului, istoricul Serghei Hacman.

Potrivit coautorului și operatorului filmului, Veaceslav Habailo, personalitatea și fapta civică a lui Traian Popovici merită ca despre acest primar al orașului Cernăuți să fie creat un film deplin. „Despre personalitatea legendară a lui Traian Popovici trebuie să știe cât mai mulți oameni, nu numai în țara noastră, ci și în întreaga lume”,  a opinat Veaceslav Habailo.

După ultimele cadre ale filmului au urmat aplauzele îndelungate ale sălii arhipline.

„Libertatea Cuvântului”www.lyberti.com

Добавить комментарий