Transnistria se vrea adepta ideii unioniste

transznisztria3

Autoritățile republicii moldovenești nistrene nerecunoscute au declarat despre intențiile Transnistriei de a intra în componența Moldovei, scrie ziarul „Șerif” din Tiraspol. Potrivit conducătorilor învățământului de stat, ideea a apărut demult și ea este convenabilă populației locale. „În acești douăzeci de ani și mai mult Rusia a supt din noi tot sucul. Moldova va intra în curând în Uniunea Europeană, iar noi și în continuare vom duce o viață searbădă. În timp ce moldovenii cu familiile călătoresc prin Europa datorită regimului fără de vize, nouă ne este rușine să mergem până la Chișinău și să privim în ochii poporului frate”, a declarat președintele republicii, Vadim Krasnoselski.

În timpul apropiat proiectul de lege cu privire la unirea cu Moldova va fi înaintat spre examinare parlamentului. În afară de acest proiect, organul legislativ va examina documentele referitoare la scoaterea din Tiraspol a trupelor Federației Ruse, ele fiind înlocuite cu contingentul internațional al  NATO. Parlamentul mai urmează să examineze schimbarea stemei Transnistriei. Vor fi înlăturate secera și ciocanul, precum și steaua cu cinci colțuri.

„Dacă Chișinăul va avea dorința să intre în componența României, noi îl vom susține pe deplin, doar aceasta este o țară a UE, înrudită cu noi. În NATO vom intra fără nici o contradicție. Doar nu ne pare rău de 2 la sută din PIB pentru o apărare sigură, cu atât mai mult că principalele cheltuieli materiale le va suporta Chișinăul”, a conchis Vadim Krasnoselski.

Добавить комментарий