Truc util. Beneficiile cuburilor de gheață pentru ten

00 Cuburi de gheaţă 2

Toată lumea își dorește să aibă un ten proaspăt și mereu hidratat, care să arate bine indiferent de situație. Din păcate, acest lucru nu este întotdeauna ușor, deoarece de-a lungul zilei tenul este expus la o mulțime de factori externi, care îi pun la îndoială prospețimea, mai ales e vorba și despre nelipsita oboseală.

Există un truc foarte simplu la care fiecare femeie ar trebui să apeleze ca să-și revigoreze întreg aspectul tenului. Cuburile de gheață pentru ten sunt de-a dreptul magice.

Acestea pot avea numeroase beneficii, în funcție de tipul de ten, fiind utile pentru tenul matur, cel cu acnee, pentru porii deschiși, dar mai ales pentru cearcăne și pungile de sub ochi.

Este un truc foarte simplu și poate fi folosit ori de câte ori se observă că  tenul are nevoie de un mic impuls. Mai mult decât atât, pe lângă cuburile clasice cu apă, pot fi folosite diferite alte ingrediente, cum ar fi ceaiul verde, ceaiul de mușețel, suc de lămâie sau suc de castravete.

Astfel, utilizarea cuburilor de gheață în mod constant oferă tenului un aspect proaspăt și catifelat, atenuează acneea, îmbunătățește circulația sângelui, prevenind astfel formarea timpurie a ridurilor și diminuează cearcănele și pungile de sub ochi, oferindu-i tenului un aspect proaspăt și odihnit.

Înainte de a folosi această metodă simplă de îngrijire a tenului, trebuie respectate câteva reguli importante.

Primul pas constă în curățarea tenului, deoarece cuburile trebuie să fie aplicate doar pe tenul curat.

De asemenea, este recomandat ca acestea să fie învelite într-un tifon sau o pungă înainte de a masa fața. În cazul coșurilor inflamate sau a ochilor umflați, cuburile de gheață se aplică direct pe piele și se țin în jur de 3-5 minute în zona cu probleme.

Tenul se masează în fiecare seară, folosind cuburi de gheaţă,  timp de 5-10 minute și în câteva săptămâni se observă efectele benefice ale acestui tratament.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий