Ucraina este gata să exporte cereale pe piața internațională, iar negocierile privind deblocarea livrărilor se află în stadiul final

13 07 2022 Ф 1

Despre aceasta a declarat șeful Ministerului Afacerilor Externe, Dmytro Kuleba, într-un interviu acordat publicației spaniole „El Pais”, relatează „Evropeiska pravda”. „Suntem la doi pași de un acord cu Rusia. Problemele de securitate legate de poziția Rusiei trebuie rezolvate. Suntem în faza finală și acum totul depinde de Rusia. Dacă vor cu adevărat, exporturile de cereale vor începe în curând. Dacă vor folosi aceasta pentru a continua „jocurile foamei”, ei vor continua să insiste asupra importanței negocierilor”, a subliniat Kuleba.

Ministrul a adăugat că vede un singur motiv potențial pentru care Rusia și-ar putea schimba poziția față de blocada cerealelor. „Vor să le demonstreze țărilor din Africa și Asia că tind să le salveze de lisa de produse alimente. Dar adevărul este că Rusia nu este interesată ca Ucraina să exporte, pentru că știe că, dacă exportăm, vom obține venituri de pe piețele internaționale, iar asta ne va face mai puternici”, a conchis șeful diplomației ucrainene.

Cu o zi înainte, Ministerul Afacerilor Externe a confirmat derularea negocierilor patrulatere la Istanbul pe 13 iulie privind exportul de cereale ucrainene cu participarea Ucrainei, Turciei, ONU și Rusiei. Înainte de aceasta, Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avut convorbiri telefonice cu Vladimir Putin și Volodymyr Zelenski, în care au discutat despre problemele exportului de cereale din Ucraina și necesitatea creării coridoarelor respective în Marea Neagră.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий