Ucraina este singura țară care nu a oprit procesul educațional în instituțiile de învățământ în faza activă a ostilităților

30 12 2022 Ф 1

De la începutul invaziei la scară largă, ocupanții ruși au ruinat mii de instituții de învățământ din Ucraina și au distrus complet sute. Despre aceasta comunică RBK-Ucraina cu referire la declarația adjunctului ministrului Învăţământului și Științei, Andrii Vitrenko, făcută în cadrul unui briefing.

„Avem pierderi semnificative de infrastructură educațională, care sunt contabilizate. Peste 2.600 de clădiri ale instituțiilor de învățământ au fost avariate, iar 406 – complet distruse”, a precizat oficialul. Andrii Vitrenko a menționat că în prezent există 12.902 de școli pe teritoriul controlat de guvernul ucrainean. Cu ele au legătură online 516.000 de copii de vârstă școlară în afara statului, dar anterior această cifră era de 620.000. „Suntem bucuroși că peste 100.000 de copii s-au întors deja în Ucraina în sistemul național de învățământ. Ucraina este singura țară care nu a oprit procesul educațional în instituțiile de învățământ în faza activă a ostilităților”, a subliniat adjunctul ministrului.

El a mai adăugat că în prezent există aproximativ 95.000 de şcolari în teritoriile ocupate.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий