Ucraina marchează astăzi împlinirea a 204 ani de la nașterea marelui poet național și pictor, Taras Șevcenko (9 martie 1814 – 10 martie 1861). Marele Cobzar este supranumit clasicul fără seamăn, poetul național, intemeietorul literaturii și artei plastice moderne ucrainene. În același timp, Taras Șevcenko a fost și un militant activ pentru eliberarea socială și națională a poporului ucrainean.
Taras Șevcenko s-a născut în satul Morânți, gubernia Kievului (actualmente raionul Zvenihorod, regiunea Cerkasy), într-o familie de iobagi, el însuși fiind iobag până la vârsta de 24 de ani. Eliberarea din iobăgie a survenit în urma demersurilor întreprinse de personalitățile influente ale culturii ucrainene. Rămas orfan de mamă la nouă ani, toată grija familiei cu șase copii a căzut în sarcina tatălui. Firul vieții tânărului Șevcenko a continuat cu intrarea lui ca argat în casa dascălului Bohorski. Condițiile vitrege de aici l-au determinat să părăsească această slujbă, ajungând prin mai multe împrejurări la curtea baronului Engelhardt. Acesta, convingându-se de aptitudinile adolescentului, considerate ieșite din comun, a făcut posibilă ucenicia acestuia ca pictor, dându-l în grija meșterului breslei zugravilor Șireav. Aici Șevcenko a petrecut șase ani, timp în care a însușit tainele picturii și ale zugrăvelilor. I s-au creat condiții ca să lucreze la decorarea Teatrului Mare din Petersburg. În paralel cu pictura a început să scrie versuri.
Ca om liber din 1840, a primit din partea Academiei de Arte Frumoase medalia de argint clasa a II-a pentru pictură. Tot atunci i-a apărut și primul volum de versuri, intitulat „Cobzarul”. În 1844 i-a apărut al doilea volum de poezii, intitulat „Cobzarul din Chirin și Haidamacia”.
În timpul șederii sale la Kiev a intrat în legătură cu organizația secretă „Kiril și Metodiu”, al cărui scop era ștergerea iobăgiei și eliberarea națională a Ucrainei. Șevcenko a devenit membru al acestei organizații. În cele din urmă, a fost arestat și deportat în ținutul Orenburg. I se imputau o serie de versuri revoluționare. La Orenburg i s-a interzis atât să scrie cât și să picteze. Cu toate acestea, poetul a reușit să scrie microromane care au apărut în două volume cu titlul „Viața de artist”. În urma unor noi intervenții poetul a fost eliberat în 1857, dar a rămas strict supravegheat și cu interdicția de a se stabili în cele două mari orașe Petersburg și Moscova. În ultimii patru ani al vieții, poetul a avut grave probleme de sănătate. A decedat la numai 47 de ani, în 1861.
Un alt poet mare al Ucrainei, Ivan Franko a spus despre Taras Șevcenko următoarele: „A fost fecior de țăran, dar a devenit un stăpân în împărăția spiritului. A fost iobag, dar a devenit un titan în împărăția culturii umane”.
În cultura română, opera lui Taras Șevcenko a început să fie cunoscută din 1886 când ”Contemporanul”, în primul său număr, publica articolul ”Un poet ucrainean”, articol scris de W. R. Morfill. Sub semnătura lui Constantin Dobrogeanu Gherea, în ”Almanahul social-democrat” din 1894 apărea articolul ”Taras Șevcenko”, articol care insista asupra criticii sale sociale și mai puțin pe valoarea artistică a operei poetului. Mihail Sadoveanu a publicat în ”Veac Nou”, nr.18 din 1 aprilie 1945, articolul ”Despre Taras Șevcenko”. În traducerea lui Victor Tulbure a apărut apoi, în 1952, volumul ”Cobzarul”, care conținea circa 30 de poezii ale poetului ucrainean. În 1963 a apărut a treia ediție a ”Cobzarului”, în traducerea lui Victor Tulbure. După 1989, Ion Cozmei a publicat ediția bilingvă româno-ucraineană ”Marele Cobzar”, la Editura Moldova din Iași în 1999. În afară de cei menționați, au mai scris despre Taras Șevcenko sau au tradus din opera acestuia: Ion Chidesciuc, Magdalena Laszlo Kutiuk, Stelian Gruia și Dan Horia Mazilu.