Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) consideră că Ucraina, Moldova și Belarus s-ar putea confrunta în viitorul apropiat cu o nouă provocare – îmbolnăvirea animalelor cu dermatita nodulară virală (DNV), care a apărut în Caucaz și în Federația Rusă şi crește posibilitatea de răspândire ulterioară în alte țări din Europa de Est, notează puterea.info.
Surse din cadrul reprezentanţei FAO în Moldova au comunicat pentru Infotag că organizaţia a lansat în ajun, în cadrul unui atelier de lucru la Kiev, un nou proiect regional pentru a consolida nivelul de pregătire, prevenire și reacție la DNV.
În opinia experţilor organizaţiei, deoarece DNV este o boală nouă, serviciile veterinare din aceste țări nu au experiență în ceea ce privește bolile transfrontaliere. Consecințele sunt grave și includ pierderi economice cauzate de moartea animalelor, productivitatea redusă a animalelor, costul ridicat al programelor de vaccinare și gestionare a focarelor bolilor și, mai ales, restricțiile comerciale.
„Riscul unei intrări iminente a acestei boli în Belarus, Republica Moldova și Ucraina, țări încă neafectate, este foarte mare, având în vedere frontierele comune”, menţionează experţii FAO, care au reunit la atelierul de lucru experți veterinari de stat, experți naționali și internaționali ai FAO, reprezentanți ai instituțiilor naționale și agențiilor internaționale.
Atelierul de lucru de două zile va fi urmat de un program de instruire pe DNV pentru zece medici veterinari, care ulterior va fi replicat în cadrul unor regiuni de risc din Ucraina și pentru un număr de consultanți veterinari naționali din cele trei țări beneficiare.
Dermatita nodulară virală este o boală infecţioasă specifică bovinelor, caracterizată prin febră, erupţie cutanată şi limfadenită, cu evoluţie în general benignă la animalele adulte. Boala evoluează grav mai ales la tineret, fiind însoţită de simptome ca anorexie, reticenţă la mişcare, urmate de dezvoltarea unor noduli pe piele, inflamarea ganglionilor limfatici, necrozarea acestora. Singura măsură este uciderea şi distrugerea cadavrelor.
Potrivit datelor Oficiului Internațional de Epizootii, Rusia, Bulgaria, Ungaria, Austria, Armenia, Iran şi Kazahstan au fost deja afectate de epidemie. Experții au estimat că, în cazul răspândirii virusului pe teritoriul Ucrainei, pierderile industriale estimative la ferme vor constitui: mortalitatea – 40-70%, scăderea productivității pe viaţă – 30-40%, mortalitatea vițeilor – până la 90%, eliminarea completă a laptelui în perioada de carantină – 28 de zile.