Ucraina pregătește baza legislativă pentru soluționarea problemei cetățeniei multiple

18 07 2022 F 1

Despre aceasta a declarat prim-adjunctul al ministrului Afacerilor Interne, Evgheni Enin, într-un interviu pentru Ukrinform.  Președintele Ucrainei a încredinţat Serviciului de Stat pentru Migrație ca, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, să elaboreze actele juridice normative.

Cadrul de reglementare ar trebui să țină cont atât de riscurile care există în condiții de război, cât și de perspectivele revenirii diasporei în Ucraina din alte țări ale lumii. „Pornim de la asigurarea clară a unui echilibru între interesele de securitate ale statului nostru, mai ales în condițiile agresiunii la scară largă a Federației Ruse, pe de o parte, și, pe de altă parte, de la  necesitatea de a atrage potențialul deținut de comunitatea ucraineană din străinătate în țările Uniunii Europene, în Canada, în Statele Unite ale Americii”, a explicat el.

Potrivit lui Evgheni Enin, Volodymyr Zelenski acordă o importanță prioritară implementării acestei inițiative. Cetățenia multiplă este o idee veche a lui Zelenski. Cu toate acestea, este foarte greu să coordonezi interesele unui stat aflat în război și preocupat de securitatea sa cu interesele persoanelor care au sau tind să aibă două sau mai multe pașapoarte.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий