Ucraina se declară pregătită să furnizeze NATO avioane de transport militar

1524741145-2616

Compania de stat „Antonov” a anunţat vineri că este pregătită să furnizeze mai multe avioane Antonov 124 unor armate din ţări membre NATO pentru a compensa retragerea grupului rus Volga-Dnepr, care nu va prelungi un contract pe care îl are cu Alianţa Nord-Atlantică şi care expiră la sfârşitul anului, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Antonov este pregătit să-şi extindă cooperarea în cadrul proiectului cu garanţia de a livra cantitatea de avioane necesară”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei.

Compania privată rusă Volga-Dnepr a anunţat la 18 aprilie că nu va prelungi un contract care expiră la sfârşitul anului 2018 pentru furnizarea de avioane Antonov 124 pentru zece armate europene din cadrul NATO.

Potrivit termenilor acestui contract, numit Salis şi care a fost prelungit în mod constant din 2006, Antonov şi Volga-Dnepr trebuiau să furnizeze fiecare până la şase avioane de transport Antonov 124 unor state membre ale NATO pentru a acoperi deficitul capacităţilor de transport aerian strategic ale Alianţei.

NATO a precizat, după anunţul Volga-Dnepr, »că lucrează cu ţările din contractul Salis pentru a explora opţiunile corespunzătoare nevoilor în domeniu începând din ianuarie 2019».

Cele zece state membre NATO care beneficiază de contractul Salis sunt: Belgia, Republica Cehă, Franţa, Germania, Ungaria, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Slovacia şi Slovenia.

Retragerea companiei Volga-Dnepr este o lovitură deosebit de puternică pentru armata franceză, afectată de întârzierea livrărilor şi de problemele tehnice ale noii aeronave de transport militar european A400M şi care este nevoită să se bazeze pe avioanele Antonov 124 pentru misiunile sale externe, în special în regiunea Sahel.

Există doar aproximativ 20 de avioane Antonov 124 în lume, deţinute de trei companii: grupul rus Flight Unit FU-224, compania privată ucraineană Antonov Airlines şi Volga-Dnepr, aceasta din urmă deţinând majoritatea aparatelor de acest tip.

Proiectat în epoca sovietică, Antonov 124 are o capacitate de transport de 120 de tone, mult superioară modelului A400M, şi poate transporta inclusiv elicoptere sau vehicule blindate.

Antonov a indicat, de asemenea, posibilitatea de a furniza statelor NATO modelul Antonov 225 «Mrya», cea mai mare aeronavă cargo din lume, capabilă să transporte până la 250 de tone. Un singur exemplar al acestui model a fost construit până în prezent.

Добавить комментарий