Ucraina: Şoferii care nu au scaune pentru copii, amendaţi dur

BeSafe_iZi-Go-Modular-i-Size_Metallic-Melange_8

Autoritățile ucrainene au înăsprit legislaţia pentru a proteja copiii în trafic.

Potrivit noilor modificări legislative, şoferii care vor fi prinşi că nu au scaune speciale pentru copii riscă amenzi în mărime de 510 grivne.

În cazul în care repetă aceeaşi încălcare pe parcursul unui an, penalitatea poate ajunge la 850 de grivne. Potrivit jurnaliștilor ucraineni, securizarea copiilor în trafic ar reduce numărul răniţilor în rândul minorilor în urma accidentelor rutiere cu 70 la sută.

Legea interzice, de asemenea, transportarea copiilor de până la 16 ani în vehicule marfare, dar şi în grup, pe timp de noapte.

Conform datelor furnizate de Poliţia Naţională, în jur de 3.500 de oameni mor anual în accidente rutiere, iar 35 de mii sunt răniţi.

Printre aceştia sunt mulţi copii, din cauza faptului că părinţii ignoră regulile pentru transportarea minorilor.

Добавить комментарий