„Ucrainenii care vor să intre în UE prin Suceava nu pot profita din plin de ridicarea regimului de vize” — Oleksandr Bankov

ambasador-ucraina-seredenciuc

Ambasadorul Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, a spus, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Marin Gheorghe Niță, că este nevoie de găsirea unor soluții de fluidizare a traficului la frontieră și introducerea unei curse pe calea ferată Cernăuți-Suceava și retur în condițiile în care cetățenii ucraineni care vor să intre în UE prin Suceava nu pot profita din plin de ridicarea regimului de vize, transmite newsbucovina.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuțiilor bilaterale s-a abordat necesitatea urgentării reabilitării infrastructurii de transport și a punctelor vamale de la granița România-Ucraina.

Totodată, au fost analizate direcțiile viitoare de cooperare, respectiv urgentarea introducerii transportului de persoane pe calea ferată pe ruta Cernăuți-Suceava și retur; identificarea de soluții pentru scăderea timpului de așteptare în frontieră pentru persoanele din Ucraina care aleg să călătorească în Uniunea Europeană de pe Aeroportul Suceava;  necesitatea redeschiderii Punctelor de Control Trecere Frontieră închise încă din anul 2010 pentru readucerea acestora la un standard conform cu Spațiul Schengen; dezvoltarea cooperării între Camerele de Comerț și Industrie din Suceava și Cernăuți; dezvoltarea cooperării în domeniile situațiilor de urgență, agricultură, turism, sănătate, învățământ; pregătirea proiectelor transfrontaliere de interes comun în cadrul Programului transfrontalier România-Ucraina 2014-2020.

În cadrul întâlnirii, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava a făcut o scurtă prezentare a județului, a evocat legăturile puternice şi aspectele culturale care unesc cele două popoare, acțiunile desfășurate în cadrul parteneriatelor încheiate cu cele două regiuni din Ucraina, respectiv Cernăuți și Ivano-Frankivsk, se menționează în comunicat.

El a prezentat principalele oportunităţi de investiţii, accentuând în acelaşi timp potenţialul turistic al judeţului și necesitatea diversificării modalităților de promovare turistică, inclusiv prin organizarea unor vizite în județul Suceava, pentru reprezentanții agențiilor de turism din cele două regiuni din Ucraina.

La finalul discuțiilor, ambasadorul a subliniat faptul că locul Ucrainei este în Uniunea Europeană, iar în acest demers, respectiv în contextul reformelor care au loc în Ucraina a simțit suportul României. De asemenea, diplomatul ucrainean și-a declarat deschiderea și implicarea personală și a ambasadei pentru dezvoltarea cooperării între România și Ucraina, respectiv între Suceava și Cernăuți.

Добавить комментарий