Relaţiile Uniunii Europene cu ţările din Parteneriatul Estic vor continua, în mod etapizat, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, sugerând că Republica Moldova, Ucraina şi Georgia nu au perspective clare de integrare europeană.
„Uniunea Europeană este un partener de lungă durată: parteneriatul nostru şi summitul de la Riga nu sunt despre decizii cruciale sau despre asumarea unor paşi uriaşi; relaţiile noastre sunt construite pe voinţă liberă, respect şi egalitate. Relaţia noastră va merge înainte pas cu pas”, a declarat Donald Tusk, citat de Euronews.