Criticile exprimate de preşedintele american Donald Trump faţă de proiectul gazoductului Nord Stream 2, promovat de grupul rus Gazprom, nu sunt un motiv pentru a stopa acest proiect iar orice încercare în acest sens ar fi dificilă în condiţiile în care lucrările de construcţie au început, a declarat comisarul european Guenther Oettinger, transmite Reuters.
Trump a criticat autorităţile de la Berlin pentru că sprijină acest gazoduct în valoare de 11 miliarde de dolari destinat să asigure transportul de gaze naturale ruseşti spre Germania via Marea Baltică, iar în luna iulie a acestui an a acuzat chiar Germania că este «prizonierul Rusiei» din cauza dependenţei sale de resursele energetice ruseşti.
La rândul său, secretarul american al Energiei, Rick Perry, a declarat luna trecută că Washingtonul îşi rezervă dreptul de a impune sancţiuni companiilor care sunt implicate în proiectul gazoductului Nord Stream 2.
Germania refuză să se alăture altor state europene care se opun proiectului Nord Stream 2 şi susţin că acesta va creşte dependenţa energetică a UE de Rusia, apreciind că Nord Stream 2 este un proiect al unor companii private. În schimb, Washingtonul este îngrijorat de posibilitatea ca această conductă, amplasată prin Marea Baltică, să priveze Ucraina de o sursă importantă de venituri. Aproximativ 3% din Produsul Intern Brut al Ucrainei este asigurat de sumele plătite de Rusia pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti spre Europa.
Guenther Oettinger a cerut grupului rus Gazprom, care conduce consorţiul care este responsabil de proiectul Nord Stream 2, să ajungă la un „acord corect pentru utilizarea în continuare a actualei reţele de gazoducte din Ucraina”.
Gazprom va suporta jumătate din costurile de construcţie ale gazoductului Nord Stream 2, estimate la 9,5 miliarde euro (10,89 miliarde dolari). Cealaltă jumătate este suportată de partenerii europeni ai grupului rus Gazprom, respectiv firmele germane Uniper şi Wintershall, grupul anglo-olandez Shell, grupul francez Engie şi cel austriac OMV.
Gazprom, primul producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.