Pompierii din orașul Storojineț au fost alertaţi noaptea trecută, că un magazin de produse alimentare de la intersecția străzilor Ukrainska și Nekrasova a fost cuprins de flăcări.
Se pare că magazinul a luat foc din cauza unui scurtcircuit la un cablu electric. Au ars mai multe obiecte, astfel că focul s-a manifestat cu degajare mare de fum. După aproximativ o oră, focul a fost stins. Din fericire victime omenești nu au fost înregistrate.
Reamintim că pe parcursul weekendului trecut în regiunea Cernăuți s-au produs șapte incendii.