Un mare scriitor evreu originar din Bucovina, a încetat din viață

AVT_Aharon-Appelfeld_8741

Scriitorul israelian de origine română Aharon Appelfeld, una dintre vocile cele mai importante ale literaturii israeliene, supravieţuitor al Holocaustului, a decedat în timpul nopţii la vârsta de 85 de ani au anunţat joi apropiaţii, relatează AFP, citat de Agerpres.ro.

Opera sa, consacrată în cea mai mare parte vieţii evreilor din Europa înainte şi în timpul Holocaustului, a fost tradusă în numeroase limbi.

Născut în 1932 într-o familie de evrei în comuna Jadova (Stara Jadova) din Județul Storojineț, mama sa a fost asasinată de nazişti, iar el a fost deportat împreună cu tatăl său într-un lagăr de concentrare din care a evadat singur în 1942 şi a supravieţuit în păduri „adoptat de o bandă de infractori ucrainieni”.

Prins de ruşi, munceşte ca bucătar timp de nouă luni în Armata Roşie de unde pleacă în 1945. Emigrează un an mai târziu în Palestina.

„Nimeni nu dorea orfani în Europa. Singurul loc unde puteam merge era Palestina”, a povestit scriitorul într-un interviu pentru AFP în 2010.

În 1957 în Israel, Aharon Appelfeld îşi reîntâlneşte tatăl, supravieţuitor şi el al lagărului de concentrare.

Prima sa carte, publicată în 1962, va fi urmată de peste 40 de opere, romane şi volume de versuri. În autobiografia „Histoire d’une vie” (1999) povesteşte cum a supravieţuit Holocaustului.

Răsplătit cu numeroase premii în lumea întreagă, scriitorul a primit Premiul de stat din partea Israelului în 1983 şi Premiul Médicis pentru literatură străină în 2004 pentru autobiografie.

Aharon Appelfeld nu dorea să fie catalogat ca scriitor al Holocaustului chiar dacă literatura sa a oferit o voce celor care nu au reuşit să supravieţuiască.

„Nu vrei să fii un scriitor al morţii. Scrisul presupune să fii în viaţă”, s-a confesat autorul pentru AFP.

Profesor de literatură la Universitatea Ben Gourion din Beer Sheva, în sudul Israelului, din 1979 până la pensionare, Appelfeld publicase ultimul său roman acum câteva luni.

Appelfeld a fost prietenul scriitorului american Philip Roth care l-a avut ca sursă de inspiraţie pentru unul dintre personajele romanul său „Operaţiunea Shylock’”.

Ministrul Culturii israelian Miri Regev şi-a exprimat regretul la aflarea veştii dispariţiei romancierului „care ne-a lăsat poveşti de viaţă care vor rămâne în amintirea colectivă şi personală. În limba română au apărut până acum volumele: „Badenheim 1939”, „Pentru toate păcatele”, „Caterina”, „Povestea unei vieţi” şi „Pe neaşteptate, dragoste”.

Добавить комментарий