Corneliu AIRINEI a crescut într-o familie, unde profesia de medic este apreciată și înțeleasă ca o stare și un îndemn al sufletului. Cu mult înainte de a asculta prelegerile în aulele Universității de Medicină și a însuși deprinderile practice de la medicii cernăuțeni, Corneliu a avut-o ca exemplu pe mama sa – soră medicală, pentru care caritatea și noblețea au puterea jurământului lui Hipocrate. În august 1966, doamna Vera, venită din Moldova la Cernăuți, a fost angajată soră medicală la Spitalul Clinic regional, unde lucrează și în prezent.
Fiecare om își alege calea în viață sub influența convingătoare a anumitor circumstanțe. Pentru Corneliu, fiul ziaristului Viorel și surorii medicale Vera Airinei, un factor decisiv a fost, totuși, cuvântul mamei, cu atât mai mult că el exprima și propriile sale dorințe.
– În familia noastră e primit ca locul de muncă să fie statornic, afirmă domnul Corneliu. Iată, mama va avea în curând 52 de ani de muncă în unul și același loc. Eu am parcurs deja jumătate din această cale de muncă aici, la Spitalul regional pentru Copii nr. 2, unde am fost angajat după ce-am primit diploma de medic. Am urmat și cursuri la Kiev și am devenit medic pentru diagnosticare funcțională. Atunci, la începutul anilor 90, spitalul nostru a fost dotat cu utilajul necesar, după ultimul cuvânt al tehnicii la acel moment. Au urmat subvenții serioase din partea statului, căci aici erau tratați copiii care au avut de suferit în urma avariei de la Cernobyl. Acum finanțarea este mai modestă, au apărut utilaje mai performante, dar și la cele de care ne folosim se poate face o diagnosticare funcțională expres, care în multe cazuri duce la salvarea vieții. Or, în salvarea de vieți omenești și constă profesia de medic.
– Pacienții Dumneavoastră sunt copiii, începând de la vârsta de 6 ani, care suferă de boli mai complicate. Cât de complicat este pentru un medic să lucreze cu asemenea categorie de pacienți?
– Să lucrezi cu copiii este cu mult mai complicat decât cu cei adulți. În cazul dat este vorba nu numai de copii, dar și de părinții și chiar de bunicii lor. Medicul trebuie să aibă o atitudine individuală față de fiecare copil, multă răbdare și tact. Dar și o forță de convingere pentru părinți și bunei. Reiese că lucrezi concomitent cu două sau chiar trei generații. Chiar și starea din societate joacă un anumit rol. O bună parte dintre tinerii părinți sunt plecați la câștig peste hotare, lăsând copiii în seama buneilor. Am impresia că acești copii sunt „orfani sociali”. Evident că buneii retrăiesc pentru sănătatea nepoților lor, însă noi, medicii, deseori simțim necesitatea de a vorbi sincer anume cu părinții. Sunt convins că un medic de la spitalul pentru copii, trebuie să fie și un bun psiholog și pedagog.
– Peste hotare își caută loc de muncă și nu puțini medici din Ucraina.
– O bună parte dintre cei plecați nu practică medicina, sau, în cel mai reușit caz, îndeplinesc funcțiile de lucrători medicali cu studii medii speciale, adică de surori medicale, felceri, chiar paramedici. Colegilor noștri din Ucraina le vine foarte greu să fie angajați ca medici cu specialități înguste. Nu de aceea că nu dispun de cunoștințele necesare sau de deprinderile practice cerute. În Occident diferă procesul de pregătire a medicilor de cel existent în Ucraina. Diplomele noastre nu sunt recunoscute pe piața mondială a muncii, de aceea cel care pretinde să lucreze într-o clinică peste hotare urmează să treacă toate testele pentru confirmarea nivelului său de cunoștințe. Unii cunoscuți de-ai mei au încercat de mai multe ori să susțină aceste teste, așa și n-au reușit. Nu la toți le surâde norocul.
– Cunosc faptul că la Universitatea de Medicină ați fost un student foarte sârguincios. Ce puteți spune despre actualii studenți de la medicină?
– Sunt studenți între studenți. Dar mi se pare că atunci, cu un sfert de veac în urmă, când eram și eu student, se învăța cu mai multă râvnă. Studenții erau conștienți de importanța profesiei alese, ceea ce nu se prea observă acum. Au sesizat acest lucru și pacienții. Aici, în biroul meu, sunt mențiunile pe care le-am primit în anii de activitate ca medic de categorie superioară. Când intră pacienții, atrag atenția asupra acestui lucru și nu te mai întreabă când ai făcut studiile. Ei au încredere în asemenea specialiști.
– Cum credeți, lucrătorii medicali, vor rămâne mulțumiți în urma reformei întreprinse?
– În momentul de față îmi vine greu să răspund, deoarece reforma abia începe, iar la nivelul nostru, cel al instituțiilor sanitare regionale, ea încă nu a ajuns. Primii care îi vor simți avantajele și dezavantajele sunt medicii de familie. Între colegii mei de facultate sunt și medici de familie. Comunicând cu ei, am aflat că se confruntă cu multe greutăți, unii nu dispun nici de calculatoare și, deci, încă nu pot fi conectați la rețeaua unică. Oricum, reformele se fac întru perfecționarea sistemului de ocrotire a sănătății și spre binele pacienților.
Ni s-a spus că la nivelul nostru reformele vor ajunge undeva în anul 2020. Sperăm că ni se vor majora salariile, căci în întreaga lume munca medicilor este apreciată și bine retribuită. Acum sunt cazuri când facem un volum de muncă dublu, iar salariul rămâne același. Nu poți refuza, căci este vorba de sănătatea copiilor, iar fiecare dintre noi, primind diploma de medic, a dat și jurământul lui Hipocrate – de a-i acorda asistența medicală cuvenită celui suferind, în orice condiții și oricând. Am constatat că într-un an acord ajutor la circa trei mii de copii bolnavi. Deşi numărul copiilor diagnosticaţi cu afecţiuni este în permanentă creştere, există posibilităţi pentru tratarea lor la timp.
Vasile Carlașciuc