Nimeni nu știe când se rupe firul vieții. Fiecare ar vrea să trăiască mult, să aibă de toate, să fie fericit, să lase o urmă pe pământ.
S-a rupt atât de pe neașteptate firul vieții vrednicei bucovinence și românce Ludmila Rotaru din satul Stroiești, r-nul Noua Suliță. Brusc și pe neașteptate. Acest accident stupid a luat-o dintre noi așa deodată. Vestea ne-a îngrozit, ne-a amărât, ne-a umplut sufletele de tristețe. Încă o româncă a plecat dintre noi.
Pe Ludmila Rotaru am cunoscut-o cu mulți ani în urmă. Regretatul ei soț, poetul Grigore Petrescu-Rotaru era originar din satul meu de baștină Pătrăuții de Jos. Cunoștea multă lume de aici, nu odată fusese în ospeție pe la rudele soțului. Anume ea mi-a dăruit cărțile regretatului soț, dar și cartea ei, pe care le păstrez în biblioteca mea.
Țin minte că a participat cu elevii săi la primele ediții ale Festivalului de poezie pentru copii și tineret „Ilie Motrescu” organizat de Liga Tineretului român din regiunea Cernăuți.
De cele mai multe ori ne întâlneam la ceremoniile de la Cernăuți, or, ca membră activă a corului „Dragoș Vodă” era mereu prezentă în haine naționale pe scenă.
Ne-am întâlnit cu vreo 2-3 ani în urmă la mănăstirea Putna, ea fiind venită cu profesoarele din Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română, iar noi eram un grup de pelerini de la Pătrăuții de Jos, aflându-ne întru-n pelerinaj, pe la unele mănăstiri din zona Sucevei. A venit la noi, la pătrăuceni, să stea de vorbă cu noi. Întotdeauna se bucura când întâlnea consătenii soțului.
În ultimii ani era una dintre cele mai active membre ale Asociației ACDERU, participa la toate activitățile desfășurate în cadrul Asociației.
Nemaivorbind de calitățile ei de cadru didactic, metodistă, Eminentă a Învățământului public di Ucraina, profesoară de excepție, iubită, stimată, apreciată…
Era ( Doamne, ce greu e acum să rostim la timpul trecut aceste cuvinte) mereu vorbăreață, veselă, iute, ageră, cutezătoare, harnică, pricepută, îndrăzneață… Putea sta de vorbă cu oricine, găsea limbă comună cu toată lumea.
Îmi povestea că a fost și primar ani de zile în satul de baștină Stroiești, din raionul Noua Suliță. Pe urmă s-a trecut cu serviciul în școală.
Participa în cele mai felurite activități, era membră a Prezidiului Societății pentru cultura și literatura română „Mihai Eminescu din Bucovina. I-a ajutat cu câțiva ani în urmă dlui Ilie Popescu, președintele Societății regionale „Golgota” să înființeze filiala Societății regionale respective în satul de baștină, a contribuit nemijlocit la ridicarea crucii comemorative din această localitate. De fapt, cred că multe lucruri de valoare a făcut pentru localitatea de baștină.
În viață a avut parte de reușite, dar și de momente grele. A știut să treacă cu fruntea sus prin toate.
Acum, când ne-a părăsit atât de brusc, ce putem să mai spunem, decât că nu o vom uita, că amintirea și chipul îi va rămâne în inimile noastre.
Pentru membri familiei, pentru colegi, pentru prieteni, cunoscuți va rămânea mereu așa cum am cunoscut-o, neobosită și aceeași neuitată Ludmila Rotaru.
Dumnezeu să o ierte, să-i fie țărâna ușoară și amintirea veșnică. A lăsat pe acest pământ o urmă neștersă. Drum luminat în împărăția cerurilor, dragă Ludmila Rotaru.
Eleonora Schipor