Decizia rămânerii în continuare a Ucrainei în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI) va fi luată după efectuarea unei analize detaliate a unor acorduri care funcţionează în cadrul acestei comunităţi, relatează Agenţia de presă Interfax-Ukraina, citată de Rador.
Potrivit ministrului ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, „calitatea de membru al CSI nu este o opţiune de perspectivă pentru Ucraina”, a spus Klimkin. Potrivit afirmaţiilor sale, de fapt Ucraina nu participă la reuniunile CSI, dar există unele acorduri, cum ar fi cele ce ţin de asigurarea pensiilor, care trebuie menţinute valabile. Klimkin a precizat: „I-am întrebat pe colegii mei miniştri cum să soluționăm această chestiune. În momentul în care vom avea un tablou clar, ne vom reuni şi vom decide cadrul legal în care să ne desfăşurăm activitatea în continuare”, a spus ministrul ucrainean de externe.