Regimul fără vize dintre Rusia și Ucraina poate fi anulat

76_main

76_mainUn proiect de lege depus în Rada Supremă de la Kiev propune abolirea regimului fără vize al Ucrainei cu Federaţia Rusă. Unul dintre autorii proiectului şi-a explicat inițiativa prin faptul că jumătate dintre ruşi au o atitudine negativă faţă de Ucraina, iar mai mult de o treime chiar îi consideră inamici.
Potrivit Pagina de Rusia, în Baza de date electronică a Radei Supreme a Ucrainei a fost înregistrat proiectul de lege privind eliminarea regimului fără vize cu Rusia. Unul dintre autorii documentului este fostul secretar al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, în prezent deputatul Andrii Parubii.
Pe pagina sa de Facebook el explică că alipirea Crimeii la Rusia a fost susţinută de majoritatea absolută a ruşilor. Potrivit lui, mai mult de jumătate dintre ruşi au o atitudine negativă faţă de Ucraina, iar peste o treime îi consideră pe ucraineni inamici. Parubii a mai subliniat că mai mult de 80% din cetăţenii ruşi îl susţin pe Vladimir Putin. De aceea, spune deputatul: „Este necesar să se monitorizeze fiecare reprezentant al ţării agresoare care vrea să intre în Ucraina. Nu putem admite că de posibilitatea regimului fără vize să profite agenţii inamici şi sabotorii”, a scris Parubii.
Introducerea vizelor va fi o dovadă a unei „rupturi definitive a relaţiilor”, scrie „Nezavisimaia Gazeta”, care dezvoltă ideea. „Va fi o lovitură destul de gravă, care va conduce la agravarea în continuare a relaţiilor, iar graniţa va fi împrejmuită cu sârmă ghimpată”. Totodată, potrivit Pagina de Rusia, în urma introducerii regimului de vize vor avea de suferit în primul rând lucrătorii imigranţi şi puţinii afacerişti din Ucraina care se mai încumetă să desfăşoare business în Rusia.

Добавить комментарий