Vârful epidemiei de coronavirus în Ucraina ar putea fi la jumătatea lunii aprilie

vukraine2020karantin650x410-ecb1af353f469188d2663195b8e60595

Medicul infecţionist Volodimir Kurpita, fost director al Centrului de Sănătate Publică de la Kiev, consideră că vârful pandemiei de COVID-19 în Ucraina va fi în jurul datei de 20 aprilie.

Potrivit specialistului, o astfel de concluzie rezultă din analiza datelor privind dinamica răspândirii virusului în Italia, China şi Spania, notează rador.

„Dacă în China primele cazuri de coronavirus au apărut la începutul lunii decembrie şi au fost raportate oficial la sfârşitul lunii decembrie, apogeul epidemiei a fost atins pe 8 februarie. Adică două luni mai târziu. În mod similar s-a întâmplat şi în Italia şi Spania. Ţinând cont de faptul că în Ucraina infecţia a fost adusă la începutul lunii martie, ne putem aştepta la un vârf al pandemiei în jurul datei de 20 aprilie. Apoi, numărul cazurilor va scădea, urmând ca epidemia să înregistreze un declin mai mult sau mai puţin stabil la sfârşitul lunii mai. La un astfel de scenariu pot contribui vremea favorabilă şi distanţarea socială” – a explicat medicul infecţionist Volodimir Kurpita.

Potrivit datelor furnizate de autorităţile ucrainene în dimineaţa de 31 martie, în Ucraina au fost înregistrate 549 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, 13 ucraineni au murit până acum din cauza COVID-19.

Добавить комментарий