În regiunea noastră nu există sat, care să fi fost ocolit de fenomenul migrației brațelor de muncă. În majoritatea cazurilor tinerii sunt nevoiți să plece, fiindcă nu-și găsesc rostul la baștină. A cunoscut pâinea migrației și Vasile Vasca din Pătrăuții de Jos, raionul Storojineț.
– Am fost și eu la câștig peste hotare: mi-am ridicat casă, am reușit să cumpăr unelte de tâmplărie și m-am stabilit în sat, căci o familie tânără e frumoasă și fericită la ea acasă, afirmă domnul Vasile Vasca. Încă din școală m-a pasionat sculptura în lemn și acum mă preocup numai de ea. Mă ajută chiar și soția Elena, profesoară de matematică la școala din sat. În timpul liber ea brodează. Desigur, mă ajută și tata Gheorghe. De bine-de rău, avem un bănuț și ne dorim numai sănătate. Creștem doi copii și suntem toți împreună, acasă și cu părinții alături. Pentru menținerea familiei aceasta mult înseamnă. O vorbă din bătrâni spune că ochii care se văd rar, sunt uitați.
– Am înțeles că aveți de lucru permanent, și nu de la o ocazie la alta.
– Așa e. Am făcut sculpturi în lemn pentru biserici, fac rame pentru icoane. Mulți gospodari preferă să aibă în casele lor noi cu etaj trepte din lemn, incrustate. Mă ocup și de aceasta. În momentul de față sculptez scaunul arhieresc pentru biserica din satul nostru.
– Orice meșter are nevoie de material, iar un sculptor în lemn trebuie să dispună de material deosebit.
– Lemnul pentru sculpturi și incrustări trebuie să se usuce timp de 5-6 ani. Mi-am durat acasă uscătorie și un atelier. Lucrul e pus bine pe roate.
– La Pătrăuții de Jos au rămas în sat multe familii tinere?
– De unde?! Deseori nu găsesc tineri ca să mă ajute. Pentru ca tineretul să rămână în sat, lângă părinți, trebuie să aibă loc de muncă și să primească salarii bune. Lumea noastră este harnică, muncitoare și, dacă ar avea posibilitate, ar face minuni la ea acasă. Cu gândul de a reveni la baștină trăiesc majoritatea dintre cei plecați la câștig peste hotare. Cunosc aceasta din propria experiență.
Vasile Carlașciuc
