Zelenski îi cere lui Putin eliberarea marinarilor ucraineni încarceraţi în noiembrie: „Înapoiaţi copiii părinţilor lor!”

Screenshot_9

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a cerut omologului său rus, Vladimir Putin, să-i elibereze pe cei 24 de marinari ucraineni încarceraţi în Rusia, după incidentul din noiembrie petrecut în Marea Neagră.

„Vreau să mă adresez preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin: toţi avem copii, înapoiaţi copiii părinţilor lor!”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă.

În același timp, șeful statului a criticat atitudinea ministrului de externe Pavlo Klimkin, care nu l-a informat cu privire la nota diplomatică trimisă de Rusia despre marinarii ucraineni, remarcând că a aflat despre schimbul de note între Moscova şi Kiev pe această temă de pe internet.

„Voi explica într-un limbaj simplu şi nu juridic. Eu, ca preşedinte al Ucrainei, nu am văzut răspunsul nostru la nota venită din Rusia, deoarece dl. Klimkin nu a considerat necesar să discute aceste probleme cu preşedintele Ucrainei”, a spus el.

Zelenski a avertizat că este vorba de o problemă care priveşte securitatea ţării şi a cetăţenilor ei, ceva care „este o prioritate pentru orice preşedinte, indiferent dacă cineva îl place sau nu”, în aluzie la Klimkin.

Preşedintele a acuzat Rada Supremă de menţinerea lui Pavlo Klimkin la conducerea Ministerului de Externe şi că a împiedicat înlocuirea acestuia cu Vadim Pristaiko, şef adjunct al administraţiei prezidenţiale, fost ambasador al Ucrainei la NATO şi diplomat de carieră.

Добавить комментарий