La 8 iunie curent s-au împlinit 568 de ani de la prima atestare documentară a satului Berestea. „Certificatul de naștere” a satului a fost scris la curtea domnitorului Moldovei, Petru Aron, la 8 iunie 1456, cu un an înainte de urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Prin cartea întocmită la Suceava, domnitorul i-a dat și i-a întărit credinciosului pan Sin de la Hotin ocina soției lui – nepoata lui Mihăilaș, din mai multe sate, inclusiv din Berestea. Satul Berestea figurează și într-un hrisov semnat la 15 septembrie 1631 de domnitorul Moldovei, Moise Movilă, în cel din 19 octombrie 1642 emis în cancelaria lui Vasile Lupu.
Se știe că în anul 1735, pe vatra satului a fost ridicată Biserica din lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului. La 26 februarie 1838, preotul paroh din Berestea, Gheorghe Todor Pentiacov, l-a botezat la Cristinești pe fiul scriitorului Alexandru Hâjdău, Tadeu – viitorul scriitor enciclopedist român, Bogdan Petriceicu Hașdeu. Un document din perioada interbelică atestă că în anul 1933, școala primară din Berestea era frecventată de 81 de elevi. Potrivit datelor recensământului din 1989, populația satului Berestea era de 814 persoane. În prezent, pe aceste vremuri de restriște, numărul populației a scăzut, la fel ca și în alte localități rurale. Satul Berestea se află în componența Comunității Teritoriale Noua Suliță.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com