S-au scurs 34 de ani din ziua când ultimul militar sovietic a părăsit teritoriul Afganistanului. S-a întâmplat aceasta la 15 februarie 1989. În total, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial Uniunea Sovietică a participat la 24 de războaie și conflicte armate locale pe teritoriul a 16 țări străine. Însă cel mai mare și mai tragic a fost războiul din Afganistan, care a durat aproape 10 ani. Prin focul lui necruțător au trecut 160 mii de ucraineni. Circa 3,5 mii dintre ei au căzut în luptele de acolo, inclusiv 56 de tineri din regiunea Cernăuți.
Lor li se spune ostași-afgani. Un termen nefiresc, care le-a determinat destinul chiar din tinerețe. Sunt ostașii noștri, duși pe pământ străin – în Afganistan, la un război străin, chipurile, să-și îndeplinească misiunea internaționalistă. Drapelele regimentelor lor nu s-au acoperit de glorie și, după aproape zece ani de lupte, au fost nevoiți să părăsească pământul afgan. Data retragerii trupelor sovietice din Afganistan – 15 februarie 1989 – este marcată în întreg spațiul postsovietic ca zi de omagiere a participanților la acea misiune internaționalistă, apreciată în mod diferit de istorici.
Ostașii-afgani, uniți în organizații locale, regionale, republicane, se adună în această zi pentru a-și comemora camarazii, căzuți în luptele din munții Afganistanului și aduși la baștină în sicrie de zinc, pentru a-și aminti de prietenia lor, călită în momentele de grea încercare și întărită odată cu scurgerea timpului.
Printre altele, organizațiile ostașilor-afgani s-au evidențiat întotdeauna prin poziția lor activă de viață. Ele au rămas neclintite și după recenta reformă teritorial-administrativă, lucru demonstrat de Organizația raională a ostașilor-afgani din Noua Suliță.
–Ca atare, raionul Noua Suliță nu mai există, dar noi ne ținem grămăjoară, așa precum am fost tot timpul, afirmă președintele organizației, Petru Rața. La 15 februarie, sau în preajma acestei date ne adunăm la Noua Suliță. Vin și foștii noștri combatanți din satele Comunității Teritoriale Mămăliga, care în prezent face parte din raionul Nistru, din Toporăuți, Comunitate care cuprinde câteva localități din fostul raion Hotin, și, evident cei din localitățile nouăsulițene. În centrul Noua Suliței, cu câțiva ani în urmă, am ridicat un monument în cinstea ostașilor căzuți în luptele din Afganistan. Aici depunem flori, sunt oficiate parastase. Așa a fost și anul acesta, dar mai modest, căci e război în țara noastră.
Povara actualului război o simt și ostașii-afgani, deși majoritatea lor sunt de vârsta când, spus la figurat, nu mai pot ținea arma în mâini.
–Războiul din Ucraina este un război drept, dar nedorit. Ni l-au adus cotropitorii, iar noi ne apărăm țara, consideră domnul Petru. Am făcut parte din primul contingent trimis pe pământul Afganistanului. Tot printre primii a fost și Ion Botă din Boian, care și-a pierdut viața în lupte. În una din lupte eu am fost grav rănit, iar trei camarazi de-ai mei – omorâți. După ce m-am tratat în mai multe spitale, am fost la mormintele lor tocmai în Karelia. Iar când mi s-a născut primul copil, i-am pus numele Nicolae, în cinstea unuia dintre foștii camarazi.
Atunci, la vârsta de 20 de ani, ostașul Petru Rața a înțeles că…
–…cea mai mare tragedie este acea, când părinții își înmormântează feciorii de douăzeci de ani, care abia încep să trăiască cu adevărat.
–Se spune că în războiul din Afganistan au căzut circa 15 mii de militari de-ai noștri, iar pierderile din actualul război din Ucraina sunt cu mult mai mari, remarcă fostul ostaș-internaționalist Gheorghe Podreadcic, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe din Tărăsăuți. Atunci era tragedia părinților care trebuiau să-și înmormânteze copilul, adus în sicriu de zinc din Afganistan, și să poarte această durere în suflet toată viața. În războiul din Ucraina își pierd viețile și tineri, și oameni mai în vârstă. Rămân copii fără tată, soții fără soți, părinții fără copii și susținere la bătrânețe. Cu alte cuvinte, tragedia este foarte mare. Noi toți trecem prin acest război și el trece prin noi.
–Focul războiului n-a ajuns în ținutul nostru și îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru aceasta, continuă părintele Gheorghe. Dar trebuie să fim mai compătimitori. Nu este normal să căutăm prilej de petreceri acum, când în estul țării se duc lupte atât de crâncene și mor oameni de-ai noștri. Ca adevărați creștini i-am găzduit pe acei care s-au refugiat din Herson, Harkiv. Acum în Tărăsăuți au rămas doar câteva familii din regiunea Lugansk, care nu mai au acolo nici casă, nici masă.
Părintele Gheorghe, care pe timpuri a participat la luptele din Afganistan și a văzut nu o dată moartea în față, acum, ca slujitor al altarului, a condus pe ultimul drum doi tineri consăteni de-ai săi, căzuți pe frontul din Ucraina.
–Ce să vă spun? E mare jale și durere. Pentru subunitățile unde își fac serviciul militari consăteni de-ai noștri adunăm și expediem o dată la două săptămâni ajutor umanitar. Întregul sat retrăiește pentru ei. Avem un tânăr, Oleg Grișca, luat prizonier la 30 noiembrie. Am aflat că este ținut la o închisoare din Rostov și sperăm că se va face un schimb de prizonieri și va fi eliberat. Acum, de câteva zile, nu este legătură telefonică cu un alt ostaș de-al nostru, aflat în unul dintre cele mai fierbinți puncte ale frontului din Donbas. Întregul sat retrăiește… Timpul ne-a ales pe noi. Ne-a ales să purtăm povara a două războaie și să prețuim pacea, căci ea este una dintre cele mai mari valori ale societății umane, conchide părintele Gheorghe Podreadcic din Tărăsăuți.
…La marginea satului Boian, unde pe timpuri se întindeau spre Ostrița-Mahala câmpurile gospodăriei locale, în anii 80 a fost pus un semn comemorativ. Inscripția de pe placa de granit atestă că acest ogor a fost numit în cinstea tânărului boiancean, Ion Botă, care și-a pierdut viața în luptele din Afganistan. În ultimii ani pe acest teren a apărut un rând de case noi și frumoase ale boincenilor. În ele își făuresc fericirea tinere familii. Acum ferestrele acestor case exprimă tristețe. În țară e război și pe linia frontului mor tineri aidoma lui Ion Botă…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com