La 4 iunie 105, cu 1916 ani în urmă, Împăratul Traian a părăsit Roma pentru a începe cel de-al doilea război împotriva dacilor (105-106).
Marcus Ulpius Nerva Traianus a fost împărat roman în perioada 98-117 era noastră, considerat al doilea dintre cei așa-zișii cinci împărați buni ai Imperiului Roman și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.
Cu toată vitejia şi îndârjirea dacilor, manifestat în acest război, cetăţile lor au fost rând pe rând cucerite şi distruse de romani în anul 106. În faţa acestei situaţii disperate Decebal, regele Daciei, împreună cu cei apropiaţi, a fugit spre est cu intenţia de a organiza o nouă rezistenţă. Urmărit de romani, el a fost ajuns şi pentru a nu cădea prizonier s-a sinucis. După sinuciderea sa, capul şi mâna lui stângă au fost duse la Roma şi expuse în for.
Prada pe care o iau învingătorii după cucerirea Sarmisegetusei, capitala Daciei, este enormă. Minele de aur din Munții Apuseni erau exploatate din vremuri vechi. Ca urmare a dezvăluirii de către Bicilis (nu se știe exact dacă era dac sau scrib grec) a unui loc în care dacii își țineau comorile, spre Roma urmau să mărşăluiască mii de care încărcate cu peste 160 tone de aur pur şi 300 tone de argint, turme de vite, arme și mulți prizonieri. Pe statuile din bronz aurit din forul lui Traian scrie „Ex manubiis”, adică făcute din prada de mână mai exact din ce a putut lua fiecare soldat, la repezeală și a dus cu el. Între trofee s-a aflat și cornul de băut, poate de zimbru, îmbrăcat în aur, al lui Decebal, pe care împăratul îl închină lui Jupiter Karrios.
Înainte de războaie, Imperiul Roman trecea printr-o gravă criză economică. Se numise chiar o comisie care să propună reduceri de cheltuieli publice. După războaie, nu doar că nu se fac reduceri, dar se construiesc teatre, apeducte, fortificații peste tot în imperiu. Această schimbare totală de politică economică avea o singură explicație: cantitatea imensă de bogății luate din Dacia. Satisfacția la Roma a fost de nedescris. Serbările au fost cum nu mai văzuse nimeni până atunci. Au durat 123 de zile, au participat 10.000 de gladiatori și 11.000 de fiare spre deliciul publicului spectator. S-au donat bani și alimente oamenilor săraci. S-au bătut monede în cinstea acestui moment.
În sudul Dobrogei, unde se dăduseră grele lupte în iarna lui 101-102 (primul război împotriva dacilor) se ridică în 109 un monument dedicat lui Marte Răzbunătorul (Marti Ultori), numit Tropaeum Traiani. Proporțiile impresionante, înălțime de 38,29 de metri și un diametru al bazei de 39,32 arată cât de mare era considerată izbânda. Numeroase scene de război împodobeau capodopera arhitectonică. Și azi se mai vede în apropiere de Adamclisi. Numele localității vine din turcescul „Biserica omului”, totul fiind legat de monument, de ruinele circulare. În 1977 a fost reconstruit după un model ipotetic.
Al doilea monument comemorativ este Columna lui Traian. Inaugurată pe 12 mai 113, este o coloană albă de aproape 40 de metri cu un diametru de aproximativ 4 metri, având un șir de basoreliefuri care o acoperă de la bază la vârf. Sunt reprezentate scene din cele două războaie dacice. În soclul Columnei a fost depusă în 117 cenușa lui Traian, mort la 65 de ani în orașul Selinus din Cilicia (Asia Mică) care mai apoi s-a numit Traianopolis.
Sfârșitul statului dac a însemnat începutul provinciei romane Dacia supranumită și Felix (cea fericită). Prima atestare a provinciei romane Dacia datează din 11 august 106 prin diploma militară descoperită la Porolissum (Sălaj). Nu tot teritoriul cucerit de Traian a intrat în componenţa noii provincii. Ea a cuprins cea mai mare parte a Transilvaniei (fără colţul de sud-est), Oltenia, Banatul. Dacia ca provincie imperială era condusă de un legatus augusti pro praetore care guverna ca locţiitor al împăratului. Primul legatus a fost Decimus Terentius Scaurianus, care a fondat şi Colonia Ulpia Traianan Dacica – capitala noii provincii. O altă parte a Daciei, Muntenia şi sudul Moldovei împreună cu sud-estul Transilvaniei au fost înglobate la provincia Moesia Inferior (până la moartea lui Traian). Crişana, Maramureşul şi cea mai mare parte a Moldovei au rămas în afara ocupaţiei romane, fiind locuite de dacii liberi. Astfel, atât în cadrul provinciilor romane, cât şi în afara Imperiului, dar sub puternica amprentă a Romei, istoria poporului dac nu încetează, ci îşi continuă cursul, în istoria poporului român, deschizându-se un nou capitol, cel al simbiozei daco-romane.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com