Audițiile pe nevăzute continua la Vocea Ucrainei. Și cea de-a cincea ediție a show-ului muzical a adus publicului multe momente incendiare.De un astfel de moment a avut parte și Serghii Kostetkii din Kiev.
Acesta a ridicat publicul în picioare grație energiei debordante de care a dat dovadă, atunci când a interpretat celebrul hit al lui Elvis Presley- A little less conversation.
Nici juriul nu a putut sta liniștit atunci când Serghii făcea show pe scenă, aceștia dansând și simțind ritmul chiar și în fotoliile lor. Prestația lui Serghăi pare să-l fi impresionat cel mai mult pe interpretul basarabean Dan Balan, acesta fiind unicul jurat care s-a întors : “Nu pot să cred că m-am întors doar eu. Este un adevarat talent, prieteni. Cânți bine, ai energie și personalitate. Ești în echipa mea!”
Pe lângă succesul său de la Vocea Ucrainei, Serghii Kostetkii este cunoscut publicului și grație prestației sale la emisiunea Dansuri cu vedete. Acesta a reușit să se claseze pe primul loc.