Vocile copiilor sunt voci de înger. Cu această convingere muzicianul Ștefan ANDRONIC trăiește o viață. Născut pe meleagurile herțene, la Lucovița, cu activitatea pedagogică începută la Cernăuți, transferându-se apoi cu traiul la Chișinău, a creat acolo Corala „Vocile primăverii”. „Primăvara înseamnă renaștere, începutul a ceva nou și frumos, de aceea am și ales această denumire”, argumentează domnul Ștefan. Anul curent, Corala „Vocile primăverii” va împlini 40 de ani, iar legendarul ei dirijor – 80 de ani. Deci, jumătate din viață a consacrat-o domnul Ștefan Andronic acestui colectiv minunat, selectând, formând și ascultând vocile lor de înger.
Cum „Vocile primăverii” de la Chișinău au cucerit Riga
Vocile copiilor sunt voci de înger. Este nu numai convingerea dirijorului Ștefan Andronic, ci și a tuturor conducătorilor corurilor de copii din întreaga lume. „Pe la sfârșitul anilor optzeci am participat cu „Vocile primăverii” la un festival de la Riga, unde s-au adunat peste 20 mii de coriști. Copiii noștri au învățat 15 cântece în limba letonă. Am găsit la Chișinău și o letonă, care a ajutat-o pe fiica mea, Marcela, să pregătească prezentarea în această limbă. Ieșind pe scenă, i-am salutat pe spectatori în limbile română și letonă. După interpretarea cântecului „Limba noastră”, coriștii noștri au trecut la cântece în limba letonă. Au interpretat un cântec, două, trei… Nici o reacție. Sala a amuțit. După al patrulea cântec, ea a izbucnit în aplauze. Copiii noștri i-au șocat pe spectatori prin stima manifestată față de cultura localnicilor. Unul dintre organizatorii festivalului a urcat în scenă și, mulțumindu-ne din suflet, a spus: „Iată, acești îngerași ne-au adus o mare bucurie. Ei sunt pentru prima dată la noi în republică și ne-au cântat în limba noastră, pe când ocupanții noștri în decurs de patruzeci de ani n-au învățat în letonă măcar cuvântul „pâine”, își amintește domnul Ștefan Andronic, accentuând că visul lui dintotdeauna a fost să-i aducă pe acești îngerași, pe aceste feerice „Voci ale primăverii” la Cernăuți. Dar, deocamdată, visul vis rămâne…
„Dirijorul trebuie să fie ca o vedetă…”
După terminarea studiilor muzicale la începutul anilor 60, Ștefan Andronic a venit să lucreze în școală cu părerea insuflată de unii dascăli de-ai săi că directorii de şcoli, de cele mai multe ori, sunt indiferenți față de artă și activitatea artistică şi că ei, profesorii de muzică, trebuie să conteze numai pe forțele proprii. Însă, directorul de atunci al Școlii medii nr. 10 de la Roșa, Victor Covalciuc, s-a dovedit a fi cu totul altul. Era un om de statură înaltă, cu studii de istorie făcute la Iași, sever și ferm în acțiuni. El l-a uimit pe tânărul pedagog Ștefan Andronic. Chiar de la bun început directorul i-a pus o sarcină clară: școala trebuie să aibă nu pur și simplu cor, dar unul dintre cele mai bune în oraș. În momentul organizatoric și la prima repetiție el a declarat: „Să-i adune pe elevi la cor poate orice profesor, iar dirijorul trebuie să aibă grijă de repertoriu”. Victor Covalciuc, voinic cum era, l-a prins cu mâinile pe Ștefan Andronic şi l-a ridicat sus, pe o masă, spunând: „Locul dirijorului trebuie să fie mai sus, ca să-l vadă pe orice corist”. „După aceea, își amintește domnul Ștefan Andronic, s-a apucat și i-a aranjat pe elevi după înălțime, la același nivel. Celui care nu ajungea la înălțimea cuvenită, i se punea sub picioare niște scândurele, care erau folosite și la repetiție, și la concerte. Iar mie mi-a declarat: „Dirijorul trebuie să fie ca o vedetă, îmbrăcat ca din cutie, întotdeauna cu dispoziție bună…”. Chiar i-a spus șefei cantinei școlare să aibă grijă ca nu cumva să fiu flămând. Și ținea toate acestea sub control. Iar rezultatul a fost cel dorit de directorul Victor Covalciuc: corul Şcolii de la Roșa deținea întotdeauna primele locuri la concursurile orășenești”.
Așa i-a fost soarta lui Ștefan Andronic să se transfere la Chișinău, dar ocupația i-a rămas neschimbată: cea de dirijor al corurilor de copii.
„Am o deosebită satisfacție, lucrând cu copiii, remarcă domnul Ștefan. Primul cor creat la Chișinău a fost numit „ C u t e z ă t o r i i ” – o denumire semnificativă. Însă ea le-a părut suspectă funcționarilor de partid, căci pe atunci în România exista o revistă pentru copii cu o astfel de denumire. Am fost nevoit să schimb denumirea și am preferat „Vocile primăverii”. Așa a apărut renumita corală. Acum i-am încredințat bagheta de dirijor fostei mele eleve și membre a corului, Mădălinei Ganea. Iar eu continui să mă ocup de soliști”.
E meritul muzicianului Ștefan Andronic la crearea primului studio coral din Moldova, „Lie ciocârlie”, care, spre deosebire de „Vocile primăverii”, a evoluat pe scena Filarmonicii din Cernăuți. Copământeanul nostru a activat trei ani și la Ministerul Culturii din Moldova, reușind să deschidă în acea scurtă perioadă douăzeci de școli de artă pentru copii. „Când trebuie să demonstrez demnitarilor mai mari și mai mici importanța educării muzicale a copiilor, mă refer la spusele lui Platon: decadența muzicii duce la decăderea întregului stat”, afirmă domnul Ștefan.
„Grigore Vieru – trimisul lui Dumnezeu pentru mine”
O colaborare în decursul a patru decenii l-a apropiat pe dirijorul Ștefan Andronic de marele poet al națiunii, Grigore Vieru. I-a unit cauza de a se consacra copiilor prin muzică și cuvântul artistic. „Grigore Vieru a fost pentru mine un trimis al lui Dumnezeu”, constată cu profund regret după pierderea prietenului domnul Ștefan. Iată, nu demult am reușit să realizez un vis de-a lui Vieru – am editat un manual de solfegiu, numindu-l, tot în stilul marelui nostru poet, „Împărăția minunilor”. Am descris sisteme noi de însușire a cunoștințelor muzicale generale, folosite în prezent în întreaga lume, mai ales cea relativă (de însușire a notelor cu ajutorul celor șapte trepte) și cea absolută (clasică)”.
Una dintre cele mai mari realizări ale conlucrării lui Grigore Vieru cu Ștefan Andronic a fost volumul „Roua Veșniciei”. „Mai precis, este vorba de un tandem, accentuează domnul Ștefan. Împreună cu noi a fost și compozitoarea Iulia Țibulschi. Totul a început de la „Nocturna” lui Mozart. Ascultând-o, Grigore Vieru mi-a spus că ar putea scrie versuri, inspirate de muzica clasică. Ceea ce a și făcut. Așa a apărut „Roua Veșniciei” cu 700 de piese. Apoi am scos de sub tipar o altă lucrare solidă „Să trăiască visele”, ce include 1000 de piese ale muzicii noastre naționale, piese de compozitori români de pe ambele maluri ale Prutului”. La editarea acestor lucrări muzicianul Ștefan Andronic a fost ajutat de fiul său Gabriel.
În „Roua Veșniciei” autorii afirmă: „Omul nu poate exista fără muzică. Prin sunetele muzicii omul vorbește într-un mod specific cu Universul, cu Materia. Muzica unește Pământul cu Cerul și Omul cu Divinitatea”. Este un adevăr de care maestrul de cor și profesorul Ștefan Andronic îi convinge pe discipolii săi – copiii cu voci de înger.
În imagini: momente ale recentei vizite a lui Ștefan Andronic la Cernăuți, alături de colegul și prietenul din tinerețe, Ștefan Lazarovici; împreună cu Grigore Vieru; Corala „Vocile Primăverii”.
Vasile CARLAȘCIUC
Libertatea Cuvântului
