Volodymyr Zelenski: „Ucraina și România trec la nivelul de parteneriat strategic”

11 10 F 1

Președintele Volodymyr Zelenski a declarat că, în prezent, există acorduri cu România privind arme pentru Ucraina. Un centru de pregătire a piloților pentru avioanele F-16 este în curs de înființare în România, iar ucrainenii vor fi printre primii care vor studia acolo. Șeful statului a accentuat asupra  acestui lucru în adresarea sa din 10 octombrie. „Există acorduri bune privind armele. Nu pot dezvălui totul acum, dar obuzele sunt un plus, întărirea apărării antiaeriene este un plus. Încă pregătim unele lucruri. Ele vor fi puternice. Un centru de pregătire a piloților pentru F-16 este în curs de înființare în România, iar piloții ucraineni vor fi printre primii care vor fi instruiți”, a subliniat Zelenski. El a precizat că Ucraina și România trec la nivelul de parteneriat strategic.

„Există o semnificație foarte clară în spatele acestei formulări politice. Așa cum mi-a spus Președintele Klaus Iohannis, ne putem baza pe România. România se poate baza cu siguranță pe Ucraina. Împreună, vom consolida semnificativ regiunea noastră. Avem deja o contribuție esențială la securitatea alimentară globală prin cooperarea în porturile dunărene și în estul Mării Negre. Va exista și mai multă cooperare”, a declarat Președintele Ucrainei. Potrivit lui, țările își extind „coridoarele de transport”. „Prin extinderea coridoarelor noastre de transport, vor exista mai multe locuri de muncă și oportunități economice. Astăzi am semnat o declarație comună a președinților care subliniază modul în care vom merge mai departe. În curând vom deschide o nouă linie de cale ferată prin Moldova, care va deveni un nou coridor de transport”, a declarat Zelenski. Președintele a accentuat că, împreună, Ucraina și Republica Moldova se apropie de începerea negocierilor de aderare la UE – cu sprijinul deplin al României.

„Majoritatea din Parlamentul României este pentru susținerea noastră. În următoarele săptămâni, pregătim o reuniune comună a oficialilor guvernamentali ucraineni și români. Relația noastră strategică este o nouă forță pentru întreaga regiune a Mării Negre. Dacă vom reuși să punem în aplicare tot ceea ce am planificat acum și la ce vor lucra echipele noastre, această parte a Europei va avea o nouă sursă de dezvoltare economică și de securitate», a conchis  Zelenski, citat de Audiovizualul public ucrainean.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий