Vor fi modernizate posturile vamale moldo-ucrainene

Mamalyha_border_crossing

Mai multe posturi vamale de pe ambele părți ale frontierei moldo-ucrainene vor dispune de sisteme performante de supraveghere video, cu posibilitatea înregistrării automatizate a plăcuțelor de înmatriculare. În Ucraina, de aceste dotări vor beneficia posturile Moghiliov-Podolsk, Mamaliga, Starokazacie, Vinogradovca și Platonovo.

Sistemul va dispune de o serie de inovații precum: citirea plăcuțelor de înmatriculare, monitorizarea timpului de perfectare de către fiecare autoritate prezentă în post sau prelucrarea datelor privind masa și dimensiunile autocamioanelor din momentul colectării informației. Suplimentar, sistemul va permite schimbul online a acestor date între serviciile vamale ale ambelor state.

Bugetul proiectului este de peste patu milioane euro, dintre care peste trei milioane de euro sunt oferiți de UE în cadrul Inițiativei prioritare a Parteneriatului Estic privind Managementul Integrat al Frontierei (2014-2020), iar peste opt sute de mii de euro constituie cofinanțarea Guvernelor Republicii Moldova și Ucrainei.

Добавить комментарий