În anii postbelici, când jurnalismul românesc din nordul Bucovinei, cu realizări frumoase până atunci, s-a redus la dublajul publicației regionale de partid în limba ucraineană „Radianska Bukovyna” – „Bucovina sovietică”, la ziar trudeau, în marea lor majoritate, filologi și buni cunoscători ai limbii române. Această tradiție prevalează și în prezent, deși avem în regiune mai multe publicații de expresie românească.
Ilie Olari, filolog cu diplomă și cu harul scrisului înnăscut, ca și ceilalți colegi de generație, a fost chemat la ziaristică din școală. A trudit mai întâi la ziarul raional „Satul sovietic” din Storojineț, apoi la Redacția română a audiovizualului din Cernăuți. De acolo, la insistența unor foști colegi de facultate, este încurajat să se transfere la „Zorile Bucovinei”, ziar creat pentru a satisface din plin necesitățile spirituale ale etnicilor români din ținut, dar tot sub tutela regionalei de partid. Deseori în zile cu plenare și congrese de partid, jurnalistul Ilie Olari „salva” secretariatul, traducând materialele oficiale, primite de la Kiev și Moscova. Fiind șeful Secției viața de partid, mai mult pregătea pentru tipar materiale sosite la redacție și semnate de corespondenți netitulari sau de funcționari de partid. Rar când vedeai numele lui Ilie Olari în paginile ziarului.
Acest modest și plin de înțelepciune ziarist s-a găsit pe sine după ce ziarul, la care a trudit câteva decenii, a devenit independent. De atunci, exact în locul unde anterior erau inserate materialele despre viața de partid, au început să apară cugetările lui Ilie Olari la rubrica „Zâmbete acre”. Scrise cu regularitate și cu umor fin, cu ironie și cu inteligentă sclipitoare, ele erau așteptate și îndrăgite de cititori, căci le aducea zâmbetul pe față. Însuși zâmbetul autorului nimerea întotdeauna în ținta problemelor sociale ale perioadei de tranziție.
Comoara ziaristică a lui Ilie Olari nu poate să dispară, deși autorul, cu modestia sa proverbială, se împăcase cu gândul că ziarul trăiește numai o zi. Însă, bunii săi prieteni, îndeosebi scriitorul și fostul redactor-șef adjunct al „Zorilor Bucovinei”, Grigore Crigan, au fost de altă părere și, antrenând mai muți sponsori, au asigurat editarea „Zâmbetelor acre” ale lui Ilie Olari. S-a primit un volum destul de solid de circa 700 de pagini. Este una dintre puținele cărți de acest gen apărute cândva la Cernăuți.
Meditațiile umoristice ale domnului Ilie Olari nu-și pierd actualitatea. Iată, doar una din observațiile făcute cu ironie de Ilie Olari, care se potrivește de minune zilelor de astăzi:
„Ați auzit sau ați citit, probabil, ceva despre așa-numita Carte Roșie. În ea sunt înscrise, pentru a fi protejate, plantele, și, mai ales, animalele care, nu fără concursul omului, sunt pe cale de dispariție, pentru ca în natură să se păstreze un oarecare echilibru biologic, fără de care cine știe ce s-ar putea întâmpla. Și zic să procedăm așa și cu deputații noștri. Nu, ei nu-s pe cale de dispariție. Din contra, după cum au demonstrat recentele alegeri, sunt chiar pe cale de înmulțire exagerată, și avem pretendenți pentru câteva parlamente înainte. Însă ei au nevoie de protecție, ca să fie la adăpost de miliție, procuratură și judecată. Pentru aceasta ar fi de ajuns să-i înscriem o dată și pentru totdeauna în Cartea Roșie, ca nimeni să n-aibă dreptul să se atingă de ei. Nici vânătorul, nici procurorul. Dar nu numai în Cartea Roșie a Ucrainei, ci și în Cartea Roșie Internațională. Și iată de ce. Se întâlnesc cazuri destul de ciudate: la noi în țară parlamentarul se simte liber să facă orice, dar e suficient să plece peste hotare, că justiția imediat se leagă de el.
Dar s-ar putea întâmpla ca actualii deputați ai poporului să se descurce singuri, să renunțe benevol la imunitatea lor parlamentară. Și atunci nu va mai fi nevoie să fie înscrisă încă o specie (de această dată umană) în Cartea Roșie, care și fără deputați e supraîncărcată”.
Vasile CARLAȘCIUC
