Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut Radei Supreme să dizolve Curtea Constituţională şi să anuleze decizia acestei instanţe prin care au fost respinse mai multe legi anti-corupţie.
În special, Curtea Constituțională a anulat săptămâna aceasta mai multe legi, considerând că pedepsele pentru fals în declaraţiile de avere ale oficialilor sunt excesive. De asemenea, a redus din prerogativele Agenţiei Naţionale de Prevenire a Corupţiei (NAZK).
„Decizia Curţii Constituţionale a Ucrainei (…) este nulă şi neavenită”, arată proiectul de lege supus de Zelenski aprobării parlamentului. Documentul prevede reintroducerea legislaţiei anulate de instanţă.
NAZK a susţinut că poziţia Curţii Constituţionale destructurează întreg sistemul anti-corupţie.
Vineri dimineaţa, câteva sute de protestatari s-au adunat în faţa sediului Curţii din centrul capitalei, cerându-le judecătorilor să iasă şi să explice motivele deciziei. Unii manifestanţi au ars cauciucuri şi au aprins fumigene; au apărut pancarte cu texte cum ar fi „Curtea Corupţiei Ucrainei” şi „Afară cu porcii din Curtea Constituţională”.
Parlamentul urmează să voteze proiectul depus de şeful statului la o dată încă neprecizată. Zelenski promisese joi că se va acţiona rapid, arătând că proiectul este urgent şi va trebui adoptat cât mai curând posibil.