ZIUA DE NAŞTERE 21 NOIEMBRIE. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

00 21 noiembrie

21 noiembrie – Ziua eleganţei

Persoanele care au venit pe lume în data de 21 a lunii, sunt persoane care dezvoltă sentimente profunde pentru persoana de lângă ei și simt nevoia să fie romantici și afectuoși. Se înțeleg bine cu persoanele născute în data de 3, 12, sau 30 – Secretul numerelor.

Persoanele născute pe 21 noiembrie afişează o graţie şi o eleganță naturală. Aceasta este exprimată prin limbajul corpului sau prin aprecierea şi expunerea unor idei extrem de rafinate. Cei născuţi astăzi sunt extrem de interesaţi de ceea ce este de actualitate în societatea contemporană. Ei consideră că au puţin timp la dispoziţie pentru a gândi demodat. Totuşi, ei sunt extrem de ageri în aprecierea valorii tehnicilor uitate şi ideilor care pot fi revăzute şi adaptate momentului actual. Astfel, nativii zilei de 21 noiembrie se află adesea pe punctul de a descoperi o tradiţie trainică şi stabilă. Într-adevăr, ei pot experimenta mari conflicte cu generaţiile precedente (cel mai adesea cu părinţii), deoarece aceştia nu pot vedea rostul acţiunilor lor. Chiar dacă le ia o viaţă de om, nativii zilei de 21 noiembrie sunt dispuşi să persiste în a dovedi celorlalţi că viziunea lor personală a fost corectă.

Încă de timpuriu în viaţa lor, nativii zilei de 21 noiembrie fac adesea greşeli de judecată extrem de grave. În special în jurul vârstei de douăzeci de ani, ei pot afişa o atitudine de revoltare auto-distructivă, lipsa de direcţie şi o nesiguranţă generală în ceea ce priveşte scopul propus (în comparaţie cu prietenii şi colegii pe care îi văd în jurul lor). Ei deţin un simţ puternic al mândriei şi identităţii, învăţând întotdeauna din propriile greşeli. Un pericol, totuşi, este acela că nativii acestei zile pot deveni mai aspri datorită repetatelor lovituri ale vieţii. Eleganţa nativilor zilei de 21 noiembrie poate deveni mai strălucitoare pe dinafară. Un tip de eleganţă intelectuală poate deveni din ce în ce mai necesară în ceea ce priveşte ideile profesionale, în sens practic. Ambele tipuri tind să eradicheze orice slăbiciune, atât în aparenţă, cât şi în modul în care le abordează. Aceasta îi poate duce la eşec sau înfrângere. Problema este că asemenea nativi ai zilei de 21 noiembrie îşi pot pierde din sportivitate, din flerul creativ şi din simţul jocului copilăresc cu cât află mai multe modalităţi de a nu suferi. Ei trebuie, aşadar, să fie atenţi să nu se lase la voia întâmplării şi să se lanseze în căutarea perfecţiunii şi succesului. Ei vor uita uşor un trecut mai puţin complicat.

Nativii zilei de 21 noiembrie sunt implicaţi personal în cele lumeşti şi astfel pot neglija studiul real al lor înşişi, la un nivel mai profund. Acest lucru implică o dezvoltare transparentă – eliberarea lor de temeri şi de rigiditate. Dacă peste ani ei au construit temeinic fortăreţe externe perfecte, din punct de vedere fizic şi intelectual ei ar trebui să înveţe din nou să fie copilăroşi şi vulnerabili. Doar astfel ei vor fi capabili să aducă fiinţa lor interioară în legătură cu lumea din jurul nostru. Aceasta este speranţa lor cea mai mare pentru un succes şi o fericire durabilă.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий