ZIUA DE NAŞTERE 22 IULIE. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

00 22 iulie

22 iulie – Ziua carierei oscilante

Puncte forte: dinamic, curajos, orientat spre succes.

Puncte slabe:  lipsit de noroc, stresat,  fără precauţie.

Cei  născuţi  în data de 22 a lunii sunt caracterizaţi prin ardoare  și pasiune, ei dau tot ce au mai bun ca persoana de lângă ei să fie apreciată și iubită. Aceste persoane  au o compatibilitate bună cu nativii născuți în data de 4, 13, 22 și 31 – Secretul numerelor.

Persoanele născute pe data de 22 iulie se află, aproape tot timpul, în situaţia de a nu-şi putea menţine constant cursul carierei. Uneori, aceste persoane pot fi binecuvântate cu un noroc ieşit din comun, iar alteori pot fi copleşiţi de o teribilă neşansă. Chiar dacă au succes pe o perioadă îndelungată, la un moment dat pot deveni martori ai distrugerii muncii lor de o viaţă. În unele situaţii, nativii suferă din cauza lipsei de apreciere, însă, după un timp, atunci când se vor bucura de reuşită, ei vor fi adevărate vedete. Destul de frecvent, aprecierea venită din partea celorlalţi va fi postumă.

Aceste fluctuaţii nu sunt întâlnite numai în cariera nativilor. Ele îşi fac simţită prezenţa şi în viaţa lor emoţională. Cei născuţi în această zi au parte în viaţă de poveşti de dragoste, căsătorii, divorţuri, separări şi tot felul de dificultăţi în acest domeniu. Dorinţa acestor persoane de a reuşi este atât de puternică, încât nu se vor gândi foarte uşor să renunţe la ceva. Atunci când persoanele născute pe data de 22 iulie deţin controlul asupra situaţiei, ele par a fi invincibile. Cu toate acestea, chiar şi cei mai puternici dintre nativi pot cădea pradă nenorocului. Acesta îi va lovi chiar în cel mai puternic punct al lor şi astfel îi va doborî.

Unul dintre punctele slabe ale nativilor zilei de 22 iulie este reprezentat de faptul că sunt aproape inconştienţi de propriile slăbiciuni. Acest lucru îi va împiedica să facă unele schimbări foarte importante în atitudinea lor. Sunt ferm convinşi că tot ceea ce fac este bine şi corect. Din această cauză, cei născuţi în această zi vor ignora orice semn care i-ar putea avertiza în legătură cu eşecul ce urmează. În consecinţă, sunt oarecum incapabili să împiedice un dezastru înainte de a fi prea târziu. Un alt punct slab este reprezentat de faptul că întâmpină greutăţi în controlarea propriei agresivităţi. În unele situaţii pot fi direcţi, chiar agresivi în comportamentul lor, iar în alte situaţii pot fi lipsiţi în totalitate de hotărâre în ceea ce priveşte o anumită problemă. Tot ce vor putea face va fi să amâne rezolvarea problemei. Reprimarea laturii lor mai puternice şi agresive poate duce la ieşiri neaşteptate şi explozive. Aceste ieşiri par să aibă loc numai în cele mai nepotrivite momente. În unele situaţii, persoanele născute pe data de 22 iulie cer prea mult de la colegi, prieteni şi familie atunci când pretind să le tolereze astfel de comportamente.

Cei născuţi în această zi sunt în general oameni curajoşi. Ei nu se dau înapoi de la nimic şi sunt dispuşi să intre în competiţie indiferent care ar fi condiţiile jocului, dar, la fel de bine, pot fi lipsiţi de precauţie, încăpăţânaţi şi nerealişti. Dacă acţiunile lor împing o persoană spre eşec, este foarte important să-şi recunoască greşelile. La fel de important este să înveţe din propriile greşeli şi apoi să treacă peste ele. Dacă o persoană născută pe data de 22 iulie neglijează aceste etape, dacă încearcă să treacă peste ele şi începe să facă altceva, va face o impresie absolut negativă în ochii celorlalţi. Indivizii mai evoluaţi născuţi în această zi îşi rezervă o perioadă relativ scurtă de timp pentru a-şi reveni în urma unei nereuşite şi pentru a se recupera complet. Se vor întoarce să lupte din nou după această perioadă şi poate că vor fi răniţi, dar în mod sigur vor deveni şi mai înţelepţi. Desigur, toată lumea trebuie să înveţe să se cunoască cât mai bine. Trebuie cunoscute punctele forte, punctele slabe, limitele, însă pentru cei născuţi în această zi, cunoaşterea de sine ar trebui să aibă o importanţă deosebită. Şansele de a reuşi în viaţă sunt direct proporţionale cu înţelegerea propriilor calităţi şi defecte, cu experienţele câştigate în urma unor piedici obiective.

SFATURI: Încearcă să aduci stabilitate în viaţa ta, pe toate planurile. Relaxează-te şi încearcă să te simţi bine în tot ceea ce faci. Acordă mai mult timp refacerii. Învaţă să te descarci. Nu exagera în privinţa succesului, pentru că oricum eforturile tale susţinute vor primi într-un final răsplata.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий