Marți, 12 iunie, în Parcul Central al Culturii și Odihnei Taras Șevcenko din Cernăuți a avut loc o serie de activități sportive prilejuite de „Ziua Olimpică” — o adevărată sărbătoare a sportului desfăşurată cu scopul de a promova olimpismul, sportul şi valorile olimpice – excelenţă, prietenie şi respect, printre elevi, tineret şi adulţi.
Programul zilei a cuprins o varietate de concursuri sportive şi cultural-artistice, care au implicat participanţi din diferite categorii de vârstă, printre care o mulțime de copii.
Desfăşurarea anuală a „Zilei Olimpice” a devenit deja o tradiţie pentru elevii şi toţi ceilalţi locuitori ai orașului Cernăuți, fiind o sărbătoare care le inspiră importanţa practicării sportului şi respectării unui mod de viaţă sănătos şi care, în acelaşi timp, promovează cu succes valorile olimpice.
Foto: Agenția ACC