10  iunie în calendarul bisericesc şi în cel popular

10 06 F 1

La 10 iunie, stil nou, este prăznuit Sfântul Mucenic Timotei, episcopul Prusiei. Sfântul Mucenic Timotei a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul, între anii 361-363. Drept răsplată pentru sfințenia sa, Timotei a primit în dar de la Dumnezeu harul facerii de minuni. Printre cele mai importante minuni ale sale se numără: a reușit să ucidă un balaur care omora călătorii pe un drum din Prusa. Sfântul Timotei i-a aruncat balaurului un acoperământ în gură care se folosea la acoperirea Euharistiei din Sfântul Altar. A reușit să salveze de la moarte o împărăteasă care slujea idolilor. În urma acestei minuni, împărăteasa s-a convertit la creștinism.  Sfântul Mucenic Timotei a fost aruncat în temniță la porunca împăratului Iulian. Chiar și atunci când era închis, credincioșii veneau la el pentru a-i asculta învățătura. Când împăratul Iulian a auzit că și legat Sfântul Timotei îl propovăduiește pe Iisus Hristos a poruncit ca acestuia să i se taie capul. Sfântul Timotei s-a stins din viață în anul 362.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 10 iunie este cinstit Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului, considerat tatăl sărmanilor, apărătorul văduvelor și izbăvitorul năpăstuiților. Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul a fost un aprig apărător al credinței statornicite de Sfinții Părinți, mărturisind pretutindeni că icoanele sunt vrednice de cinstire în timpul prigoanei din vremea împăratului Leon Armeanul. Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul s-a arătat mărturisitor al lui Hristos, vădind învățăturile greșite ale iconoclaștilor și propovăduind dreapta credință cu privire la cultul cinstirii sfintelor icoane. Din aceasta cauza a fost trimis în temnița, suferind numeroase chinuri.

După semnele timpului din această zi se prezice mai mult starea vremii. Dacă e zi fără vânt, va fi recoltă bogată. Dacă gâştele îşi curăţă penele, starea vremii se va înrăutăţi pentru mai multe zile. Dacă sunt multe furnici, vremea va fi însorită şi caldă.

Din cauza schimbărilor mari în natură, unele din aceste semne ale timpului şi-au pierdut însemnătatea.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com  

 

Добавить комментарий