000 ACUM Citate

Părinţi şi copii. Zece citate despre educaţie de la Maria Montessori

Maria Montessori a fost medic și pedagog, care a creat o metodă specială de educare a copiilor, „Metoda Montessori”, înființând peste tot în lume școli care aplicau metoda sa. Specific unui program de pregătire, ce aplică „Metoda Montessori”,  este modul în care se desfășoară activitățile în clasă. Fiecare sală de clasă este echipată cu materiale ce permit, mai întâi, învățarea prin intermediul simțurilor și mai târziu prin citire, scriere, matematică avansată.

Vă  prezentăm un top din 10 citate de la Maria Montessori despre copii și educație. Fiecare din cele 10 citate  oferă părinţilor câte o lecție prețioasă.

  1. Copiii învaţă din ceea ce îi înconjoară.
  2. Dacă eşti sincer, copilul va învăţa să spună adevărul.
  3. Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.
  4. Ascultă părerile copilului şi răspunde-i atunci când apelează la tine.
  5. Dacă eşti de acord cu părerile copilului, el învaţă să se iubească pe sine însuşi.
  6. În cazul în care ai o atitudine răutăcioasă faţă de copil, el învaţă să fie la fel.
  7. Prima idee pe care un copil trebuie să o dobândească este diferenţa dintre bine şi rău.
  8. Un test al corectitudinii procedurii de învăţământ este fericirea copilului.
  9. Ajută copilul să evolueze cu grijă, pace şi iubire.
  10. Concentrează-te asupra dezvoltării constructive a copilului.

Astfel, ţinând cont de aceste citate pe care se bazează „Metoda Montessori”, copilul nu va fi atras de lucrurile negative. (Odoraş)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий