15 aprilie în calendarul bisericesc şi în cel popular

15 04 2023 F 1

La 15 aprilie, stil nou, sunt cinstiţi Sfinţii Aristarh, Pud şi Trofim. Ei făceau parte din cei Șaptezeci de Apostoli aleși de Mântuitorul. Sfântul Apostol Aristarh a fost episcop al Apameei din Siria. Sfântul Apostol Pavel îl amintește în Epistola către Coloseni precum şi în cea către Filimon. Sfântul Aristarh a fost arestat în Efes, împreună cu Gaius, de mulţimea care se ridicase împotriva lui Pavel. Sfântul Apostol Pavel le scrie colosenilor: „Vă îmbrăţişează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine” (Coloseni 4: 10). În Epistola către Filimon, Pavel îl numește pe Aristarh împreună-lucrător cu mine, aşa cum îi numeşte şi pe Marcu, Dimas şi Luca.

Sfântul Apostol Pud era din Roma. Sfântul Apostol Pavel îl pomenește o data în Epistola către Timotei ( II Timotei 4: 21). La început, casa lui Pud a fost un liman al celor mai de frunte apostoli, iar mai târziu ea a devenit un locaș de închinare, numită Biserica Păstorilor.

Sfântul Apostol Trofim, potrivit Faptelor Apostolilor (Fapte 20:4), era originar din Asia. Acesta l-a însoţit pe Apostolul Pavel în călătoriile lui. În Epistola a doua către Timotei Sfântul Apostol Pavel afirma: „Pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav” (II Timotei 4: 20). Sfinții Aristarh, Pud si Trofim au murit prin decapitare, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, în timpul persecuţiei lui Nero.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 15 aprilie este pomenit Sfântul Tit. El a trăit în secolul al IX-lea, în cea de-a doua fază a luptei împotriva sfintelor icoane.  Acesta s-a călugărit încă din tinerețe. S-a așezat la o mănăstire de obște. La acea mănăstire a fost smerit și ascultător, încât i-a întrecut pe ceilalți frați ai mănăstirii.  Pentru modul său de viață, Sfântul Tit s-a hirotonit preot. Pentru viața sa cea curată a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.

Astăzi este Sâmbăta Mare – ultima zi dinaintea luminoasei  sărbători a Paștilor, când femeile trebuie să pregătească majoritatea bucatelor, să facă curat prin încăperi.  Seara, în toate bisericile ortodoxe,  se oficiază slujba de Înviere. La slujba de Înviere credincioșii participă în număr foarte mare. Fiecare gospodină aduce cu ea un coș plin cu bucate ce urmează a fi sfințite, pe care la sfârșitul slujbei le va împărți oamenilor săraci și celor nevoiași.

La miezul nopții preoții invită credincioșii să ia lumină, spunând: „Veniți să luați Lumină!”. Aceștia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână.  De asemenea, o altă tradiţie importantă după ce au luat lumină, credincioșii trebuie să meargă şi la mormintele celor trecuți la cele veșnice, pentru ca cei de dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului.  Potrivit bătrânilor se spune că este bine ca lumânarea de la Înviere să nu fie stinsă până acasă, unde, de asemenea, creștinii obișnuiesc să înconjoare casa de trei ori pentru a-l îndepărta pe cel rău.  Resturile de lumânări de la Înviere sunt păstrate cu credință de oameni, deoarece, în vreme de necaz, grindină, furtună, acestea sunt de ajutor prin aprinderea lor şi prin rugăciune.

Din observările fenologice populare se poate reţine că, dacă toată ziua cântă privighetoarea, starea vremii se va ameliora şi va fi recoltă bogată de grâu. Cocorii zboară spre miază-noapte, se va încălzi brusc. Dacă păsările de apă au depus deja ouă, în curând se va încălzi. Dacă e ploaie în această zi, întreaga săptămână va fi ploioasă.

Este important să se ştie că în zilele de astăzi clima s-a schimbat foarte mult şi nu toate aceste semne ale timpului sunt actuale.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий