La 20 septembrie, stil nou, sunt cinstiți Sfinții Mari Mucenici Eustație și soția sa, Teopista, cu fiii lor: Agapie și Teopist. Mare Mucenicul Eustație Placida a fost unul dintre cei mai buni generali ai împăratului Traian (98-117). Își dovedise abilitățile în luptă din timpul lui Tit, în anul 70, când a înconjurat și dărâmat Ierusalimul. În timp ce se afla la vânătoare a văzut între coarnele unui cerb pe care îl urmărea chipul crucii și al Mântuitorului Iisus Hristos Răstignit. Apoi, Dumnezeu a grăit către el, precum spre Saul în drum spre Damasc, iar peste câteva zile generalul Placida primea Sfântul Botez împreună cu Teopista, soția lui, și cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist. După moartea împăratului Traian a venit la domnie Adrian (117-138), acest împărat obligând pe Sfântul Mucenic Eustație să jertfească idolilor. Refuzând acest lucru, Sfântul Eustație a mărturisit credința în Mântuitorul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost supus supliciilor și a suferit moarte martirică împreună cu soția și fiii săi.
La 20 septembrie (3 octombrie conform calendarului iulian) este ziua de pomenire a martirilor și mărturisitorilor Mihail, cneaz de Cernighiv, și a boierului său Fiodor. Cneazul Mihail de Cernighiv a deținut tronul Kievului în secolul al XIII-lea. În toamna anului 1240, mongolii s-au apropiat de oraș, iar Kievul avea nevoie de ajutor pentru a-i respinge. Cneazul a încercat să se alieze cu Ungaria, Polonia și Germania, dar, din păcate, a eșuat, iar Kievul a fost cucerit de armata hanului Batâi. După aceea, solii hanului au sosit în Rusia Kieveană pentru a impune un tribut. În plus, a fost necesară permisiunea hanului pentru a conduce Kievul. Prin urmare, cneazul Mihail și boierul său Fiodor au plecat la Hoarda de Aur pentru a primi această permisiune, dar au fost executați la sosire.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, în această zi este cinstită Înainte-prăznuirea Maicii Domnului sau „Începutul mântuirii noastre”. Traducerea „Născătoare de Dumnezeu”, după cum este numită Maica Domnului, nu trebuie să ne facă să credem că Fecioara Maria a fost un simplu instrument al lui Dumnezeu, că I-a dat naștere și nimic altceva. Dimpotrivă, ea a fost cu adevărat mama Sa. Cu alte cuvinte, a fost cea care L-a văzut prima pe pruncul Hristos, pe Care L-a iubit și hrănit de copil, ceea ce înseamnă ca a făcut toate lucrurile care leagă un copil de mama sa, dezvoltându-i prin aceasta sufletul și formându-i personalitatea.
Preasfânta Fecioară reprezintă este persoana cea mai iubită în folclorul religios ortodox. Acest lucru se vede atât din mulțimea de sărbători închinate ei în cercul calendaristic, cât și din multitudinea și varietatea de obiceiuri care însoțesc aceste sărbători. În plus, multe biserici și mănăstiri de la Sfintele Locuri îi sunt închinate Născătoarei de Dumnezeu, reprezentând adevărate atracții pentru pelerinii care poposesc pe Tărâmul Sfânt, întrucât frumusețea acestor biserici și mănăstiri reflectă caracterul religios al poporului.
În calendarul popular din această zi sunt următoarele semne ale timpului: dacă nu s-au scuturat frunzele de pe vișin, iarna va fi caldă și umedă; dacă pe brad conurile cresc pe ramurile de jos, gerurile vor veni repede, iar dacă ele sunt pe vârful copacului – ger va fi la sfârșit de iarnă. Norii albi prevestesc schimbarea vremii, iar dacă au apărut bureții, înseamnă ca vara s-a sfârșit.
În prezent, în natură au avut loc mari schimbări climatice și unele din semnele timpului din vechime nu mai sunt actuale.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com