21 septembrie: sărbători şi semnele timpului

21 09 2022 F 4

La 21 septembrie, stil nou, creştinii ortodocşi îl cinstesc pe Sfântul proroc Iona.  Iona a fost feciorul lui Amati din Get, din Cariatmaus, aproape de Azot – cetatea elinilor de lângă mare. Şi, fiind aruncat din corabie și înghițit de chit, a mers la Ninive de a propovăduit. Întorcându-se, n-a rămas în pământul sau, ci, luând pe mamă-sa, a locuit în Asur, cetatea celor de alt neam.

Pe stil vechi este prăznuită Naşterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din noul an bisericesc. Creştinii ortodocşi, inclusiv cei din Ucraina, o cinstesc pe Maica Domnului drept ocrotitoarea tuturor femeilor, maternităţii. La această dată erau încheiate o bună parte din lucrările de câmp. Potrivit tradiţiei, la tinerii însurăţei veneau în ospeţie părinţii lor.

De pe timpuri mai vechi se spune că dacă în această zi păsările călătoare zboară mai pe sus, se aşteaptă răcirea vremii. Păienjenișul  de pe copaci atestă că vremea va fi caldă. Dacă cerul e roşu la răsăritul soarelui, va ploua şi va fi vânt.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий