22 de bucovineni anchetaţi penal pentru că au refuzat mobilizarea

vimage1

vimage1De câteva zile deznădejdea a cuprins familiile din regiunea noastră ai căror copii au primit ordin de mobilizare. Nici femeile nu pot răsufla uşurat. În caz de necesitate ar putea fi mobilizate şi ele. Conform legislaţiei în vigoare, pot fi mobilizaţi bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 60 de ani, dar şi femeile militar cu vârsta între 25 şi 50 de ani.
La etapa actuală în regiunea Cernăuţi au fost intentate 22 de dosare penale împotriva persoanelor care au refuzat mobilizarea. Despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Comisariatul militar regional, primul adjunct al procurorului regiunii, Oleksandr Ivaniuk.
„În conformitate cu articolul 338 al Codului Penal „Refuzul de la mobilizare”, în regiunea noastră au fost iniţiate 22 de proceduri penale. În instanţa de judecată au fost direcţionate 10 dosare, restul se află în stadiu de anchetă preliminară. Unii dintre suspecţi sunt daţi în urmărire generală. Articolul 338 presupune pedepse cu închisoarea între 3 şi 5 ani”, a menţionat Oleksandr Ivaniuk.
De asemenea, potrivit spuselor viceprocurorului regiunii, Direcţia regională de Interne investighează la etapa actuală două cazuri legate de protestele împotriva mobilizării din anul trecut când au fost blocate mai multe şosele din regiune.
La rândul său, comisarul regional, Vitali Ciurai, a anunţat că demobilizarea militarilor va începe în luna martie.
“Demobilizarea militarilor care au fost chemaţi sub arme în 2014 se va desfăşura în perioada 18 martie-1 aprilie. În primul rând, vor fi sloboziţi la vatră cei care au fost mobilizaţi în primul val”, a specificat Vitali Ciurai.
În acelaşi timp, potrivit comisarului, militarilor demobilizaţi li se va propune să semneze un contract şi să rămână în serviciu, pentru că sunt instruiţi şi au ex-perienţa necesară acumulată pe câmpul de luptă.

Добавить комментарий