22 septembrie în calendarul bisericesc și în cel popular

22 09 Ф 1

La 22 septembrie, stil nou, este cinstit Sfântul Ierarh Teodosie. El a văzut lumina zilei în prima parte a secolului al XVII-lea, în regiunea Vrancei. De la o vârstă fragedă, și-a dedicat viața monahismului, iar datorită înțelepciunii sale, a fost numit secretar în cancelaria Mănăstirii Bogdana. Cu trecerea timpului, a preluat funcția de egumen și a supervizat reconstrucția acestui lăcaș. În anul 1670 a fost numit episcop de Rădăuți, iar un an mai târziu a fost hirotonit episcop de Roman. Plecarea Sfântului Dosoftei în Polonia a lăsat scaunul Mitropolit al Moldovei vacant. În acea perioadă, Moldova era condusă de domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino, care era loial otomanilor. La solicitarea domnitorului, episcopii din Moldova l-au ales pe Teodosie ca mitropolit. A ocupat această poziție pentru numai un an, deoarece a cerut domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino să oprească influența otomană în Moldova. Ierarhul Teodosie s-a retras la Focșani, unde s-a implicat în construirea Mănăstirii Brazi. A solicitat aducerea egumenului Zaharia, un călugăr cu cunoștințe profunde în monahism, de la Muntele Athos, pentru a contribui la dezvoltarea lăcașului de cult. În anul 1688 ierarhul a fost răpit de către apropiații domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino și transportat în Țara Românească. Aici, a suferit torturi timp de zece săptămâni. În toamna anului 1694, tătarii au ajuns la schitul de la Brazi și au cerut să li se predea toți banii și obiectele de valoare. Sfântul Teodosie a refuzat să facă acest lucru, iar în urma refuzului său, i-au tăiat capul.

De asemenea, în această zi este pomenit Sfântului Sfințitului Mucenic Foca, făcătorul de minuni. Acest Sfânt era fiul lui Pamfil și al Mariei din cetatea Sinope, pe malul Marii Negre. Și încă din fragedă vârsta făcea minuni mari cu darul Sfântului Duh. Și a petrecut făcând minuni până la sfârșitul vieții sale. I s-a arătat și sfârșitul muceniciei ce era să vină, ca a venit un porumbel și a șezut pe capul lui și i-a pus cununa, vorbind omenește: „Pahar ți s-a amestecat și trebuie să-l bei». Pe care pe deplin s-a învrednicit de l-a băut, în zilele împăratului Traian (către anul 101), luând sfârșit prin sabie și prin foc. Și după mutarea lui către Domnul a făcut multe minuni.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 22 septembrie sunt sărbătoriți Sfinții Ioachim și Ana. Sfântul Ioachim s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, în timp ce Sfânta Ana a trecut în neființă din viață la 70 de ani, la doi ani după trecerea în lumea cealaltă a lui Sfântul Ioachim.  Sfinții Ioachim și Ana sunt amintiți în timpul slujbelor, iar rugăciunile se încheie cu invocarea: „Prin rugăciunile sfinților drepților părinți Ioachim și Ana, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne”.  Sfânta Ana s-a cununat cu înțeleptul Ioachim din Galileia. Evanghelia spune că Ioachim, dispreţuit pentru că nu avea copii, nu se revolta împotriva lui Dumnezeu, ci dimpotrivă spunea:  „Mă voi retrage în pustiu şi voi sta şi nu voi mânca nimic, ci numai mă voi ruga şi voi plânge, până când Dumnezeu va da roada pântecelui soţiei mele”. Şi Ana plângea pentru lipsa copiilor şi se roaga Domnului, iar după multă vreme de post şi rugăciune, prin rânduiala lui Dumnezeu, ei au avut un copil la bătrâneţe, pe Fecioara Maria. Numele Ana vine din evreiască şi are semnificaţia „Iahve (Dumnezeu) a avut milă“, sau „Iahve s-a îndurat“.

Semnele timpului din calendarul popular pentru această zi arată cum vor fi iarna și recolta din anul viitor. Dacă în aer zboară multe mreje de păianjen, toamna va fi frumoasă, iar zăpada va cădea târziu. Dacă mai continuă să zboare țânțarii, iarna va fi moale. Salcia a început să-și scuture frunzele, iarna va sosi repede. Dacă la această dată vremea s-a răcit brusc, în anul următor recolta va fi mică. Dacă n-a început „vara Arhanghelilor”, vremea se va menține rece încă în decursul unei săptămâni. De pe vișin nu s-au scuturat frunzele, înghețuri vor fi mai târziu.

În prezent, în natură au avut loc mari schimbări climatice și unele din semnele timpului din vechime nu mai sunt actuale.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий