La 22 septembrie 1768 a murit, la Roma, episcopul Ioan Inochentie Micu – Klein (Clain), luptător pentru cauza românilor ardeleni. Osemintele i-au fost aduse în România, ca urmare a dorinţei lui testamentare, şi înhumate la Blaj, la 16 octombrie 1997.
La 22 septembrie 1862 președintele Statelor Unite, Abraham Lincoln, a emis Proclamaţia de Emancipare, prin care decreta eliberarea tuturor sclavilor negri din teritoriul confederat.
Proclamaţia de Emancipare a fost atacată la acea vreme pentru că elibera doar sclavii asupra căror Uniunea nu avea putere. În practică, proclamația a însemnat un angajament al Uniunii de a desființa sclavia, decizie controversată în Nord. Lincoln a emis decretul din poziția sa de „Comandant Suprem al Forțelor Armate” conform articolului II, secțiunea 2 din Constituția Statelor Unite. Proclamaţia de Emancipare nu a eliberat niciun sclav din statele de graniță (Kentucky, Missouri, Maryland, Delaware, și Virginia de Vest), sau din statele sau porțiunile de state din Sud care se aflau sub controlul Uniunii. I-a afectat direct, la început, doar pe acei sclavi care fugiseră din Sud și trecuseră în Uniune. Aflând vestea Proclamației, și alți sclavi au fugit dincolo de liniile unioniste pe măsură ce armata Nordului avansa spre sud.
În vreme ce armatele Uniunii au ocupat Confederația, mii de sclavi erau eliberați în fiecare zi până când aproape toți (aproximativ 4 milioane, conform recensământului din 1860) au devenit liberi până în iulie 1865.
La 22 septembrie 1939 a avut loc o paradă militară comună a victoriei a Wehrmacht-ului şi a Armatei Roşii în Brest-Litovsk, la sfârşitul invadării şi împărţirii Poloniei, în baza înţelegerii dintre Hitler şi Stalin (Pactul Ribbentrop – Molotov), între Germania nazista şi URSS. La paradă au fost prezenţi înalţi ofiţeri germani şi sovietici: generalul german Heinz Guderian şi comandantul brigăzii 29 sovietice de tancuri, colonelul Semion Krivoşein.
La 22 septembrie 1958 a avut loc premiera bucureşteană a operei „Oedip” de George Enescu (conducerea muzicală – Constantin Silvestri, regia Jean Rânzescu, în rolul principal – David Ohanesian). Premiera mondială a operei avusese loc la Paris, în anul 1936.
La 22 septembrie 1994, la Botoşani a încetat din viaţă scriitorul şi teologul român, Alexandru Barbieru. Prozatorul, folcloristul şi publicistul român, Alexandru Barbieru, s-a născut la 13 martie 1913, în satul Nesvoia (Nesfoaia) din fostul judeţ Hotin, actualmente raionul Nistru, regiunea Cernăuţi. A absolvit școala primară în satul natal, Seminarul Teologic (1927-1935), Facultatea de Teologie din Chișinău (1935-1939), fapt deosebit de rar pentru acea perioadă, având în vedere ca preoții făceau numai seminarul teologic. În timpul războiului (1942-1943) Alexandru Barbieru şi-a continuat studiile la Seminarul Pedagogic Universitar din Cernăuți. În 1938 este hirotonisit preot în parohia Rângaci, unde a slujit până la ocuparea teritoriului de către URSS. În 1940 s-a refugiat peste Prut, în România. În 1941 a revenit în ţinutul natal şi până în 1944 a fost paroh la Marşinţi. După retragerea în România, Alexandru Barbieru a slujit în mai multe parohii. A debutat ca publicist în ziarul „Cuvânt moldovenesc” în 1929, colaborator al căruia devine în 1932. Publică recenzii, note, poezii, impresii de călătorie și texte folclorice, culese în peregrinările sale (semnând uneori și cu pseudonimul Delanesfoia).
În anii de studenție semnează publicistică în numeroase periodice din Basarabia, Moldova de peste Prut și Muntenia. În perioada 1939-1944, chiar în condițiile precare ale războiului, își continuă activitatea publicistică și literară, articolele sale apărând în revistele cernăuţene „Bucovina”, „Bucovina literară”, „Cetatea Moldovei” (Iași), „Cuget clar”, „Cuvânt Moldovenesc” (Chișinău) etc. A tipărit și câteva broșuri religioase: „Carte de rugăciuni” (1941), „Hristos, pacea lumii” (1941), „Mărturii împotriva stilismului” (1941), „Misiunea Sacerdotală” (1941), „Povățuitor pentru suflet și viață” (1943), dar, din cauza condițiilor neprielnice, nu a reușit să-și publice în volum versurile, proza și culegerile folclorice, lucru regretabil, mai ales că nuvelele sale din această perioadă demonstrează un remarcabil talent de prozator.
Stabilindu-se la Botoşani, Alexandru Barbieru a fost preot la Biserica „Duminica Mare”, continuându-și activitatea literară și de cercetare, scriind cărți de povești și publicând în presa locală și națională documente cu valoare istorică, amintiri despre Artur Gorovei, Magda Isanos, Otilia Cazimir, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Dumitru Furtună ş.a., articole literare, recenzii, poezii și folclor. A cules și a alcătuit antologia de folclor „Antologia Crăciunului”.
Alexandru Barbieru a fost membru al Societății Scriitorilor din Basarabia, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru activ al Filialei Botoșani a Cenaclului literar al Uniunii Scriitorilor din România. Figurează în antologia de lirică basarabeană „Mireasa de peste Prut”, apărută la Bucureşti în 1994, anul morţii sale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com