27 noiembrie: sărbători şi semne ale timpului

27 11 2022 F 1

La 27 noiembrie, stil nou,  creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Iacob. Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul a fost dregător la curtea regelui perşilor, dar și creștin din strămoși. Sfântul Iacob a fost căsătorit cu o femeie creștină alături de care a trăit în cinste și bogăție.

Însă, într-un moment al vieții, Sfântul Iacob și-a dat seama că nu are nevoie de comorile pământești, fiindcă cel mai important este sufletul său.  Atunci când regele a pornit război contra creștinilor, Iacob a renunţat la credinţa în Hristos și a adus jertfe idolilor, închinându-se lor împreună cu regele.  Mai apoi, Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul a regretat ceea ce a făcut și a mărturisit în fața regelui că este creștin.  Astfel, regele a dat poruncă să fie ucis.

O parte din moaştele sale se află în România, la Mănăstirea Dragomirna, iar alte părţi în Muntele Athos, Cipru şi Rusia.

Potrivit calendarului creştin ortodox pe stil vechi, la 27 noiembrie este prăznuit Sfântul Apostol Filip, răstignit cu capul în jos. Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Filip este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune de către Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. Sfântul Filip, întâlnindu-l pe Natanael, i-a zis: „Am găsit pe Cel despre Care a scris Moise în Lege şi prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret” (Ioan 1-45).  Sfântul Filip a propovăduit credinţa creştină în Asia. El l-a însoţit pe Sfântul Apostol Andrei în Schitya, Dobrogea de astăzi, pentru a face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă ninge în ziua de 27 noiembrie, în luna mai vremea va fi posomorâtă. De e zi caldă, anul ce vine nu va fi bogat în recolte. Promoroaca de dimineaţă prevesteşte o recoltă bogată de ovăz.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий