În ziua de 28 iunie 1940, când urletul înfiorător al maşinilor blindate sovietice domnea în ţinutul mioritic, îngrozind sufletele românilor, tânărul absolvent al liceului, Gheorghe Zaharia, născut în 1919, în orăşelul Herţa, şi-a luat rămas bun de la părinţi, de la fraţi şi surori, refugiindu-se în interiorul României. Aflându-se departe de casa părintească, el nu ştia despre jalea Prutului, despre lacrimile mamelor, soţiilor şi surorilor, despre durerea copiilor rămaşi fără mânghâierea părinţilor. La 10 septembrie, acelaşi an, porneşte spre Herţa lui natală, trece hotarul, instalat de mâna bolşevicului, ajungând cu bine la locul unde a văzut pentru prima dată lumina soarelui. După trei zile va fi arestat şi aruncat în beciurile închisorii cernăuţene. Interogatoriile au durat 8 luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., prin decizia nr. 39 din 7 aprilie 1941, îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională, fiind inclus în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”. Cei rămaşi acasă, conform deciziei „troicei operative” a Direcţiei regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. din 11 iunie 1941, vor fi deportaţi în Siberia, fiind acuzaţi de faptul că erau „rude cu un trădător al patriei”. Tot în aceeaşi zi de 13 septembrie, alt tânăr, Ilie Păscărel din satul Horbova, actualul raion Cernăuţi, născut la 1921, cu studii medii, este încătuşat de reprezentanţii organelor comuniste de represalii. După 7 luni de interogatorii bestiale, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl lipseşte de libertate pe un termen de 10 ani „pentru activitate subversivă”. Au rămas bunii săi părinţi, Gheorghe şi Saveta Păscărel, fără scumpul lor fiu.
Fiind incluse de către puterea sovietică în categoria „organizaţiilor naţionaliste”, chiar din primele zile de instaurare a dictaturii staliniste în actuala regiune Cernăuţi, a fost interzisă activitatea tuturor societăţilor culturale româneşti. La finele verii şi începutul toamnei, în baza Decretului Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 15 august 1940, a pornit naţionalizarea, jefuirea şi nimicirea bunurilor acestor adevărate centre de cultură şi de studiere a istoriei ţinutului şi a neamului.
Conform documentelor păstrate în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, constituită la 1862, a dispus în oraşul Cernăuţi de o parcelă de pământ, cuprinsă între Piaţa Unirii (azi Piaţa Centrală) şi strada Generalul Zadic (în perioada sovietică strada Vatutin) cu o suprafaţă de 8.139 metri pătraţi. Pe acest teren se află o clădire cu faţada în fosta stradă Generalul Zadic, în care a fost deschis în trecut restaurantul „Drăguleanu”, aducând Societăţii un venit anual de 84 mii de lei.
Pe amintita parcelă de pământ se înalţă fostul Palat Naţional al Românilor, o clădire cu două etaje, cumpărată de Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina la 1897 cu o sumă, care era egală cu 20 milioane de lei. În Palatul Naţional şi-au găsit adăpost numeroase societăţi româneşti, printre care „Armonia”, „Junimea”, „Dacia”, „Arboroasa”, „Societatea scriitorilor bucovineni”. Tot în acest Palat a funcţionat Tipografia „Mitropolitul Silvestru”, înzestrată cu aparataj modern pentru acele timpuri, capabil să culeagă texte în mai multe limbi.
În fosta Piaţă Vasile Alecsandri (azi Piaţa Teatrului) Societăţii i-a aparţinut o parcelă de pământ cu o suprafaţă de 5.750 metri pătraţi, unde s-a ridicat monumentala clădire a Palatului Cultural al Românilor, proiectată pe un spaţiu de 4.640 metri pătraţi. Edificiul cuprindea paisprezece camere pentru birouri, o sală de conferinţe, o sală de lectură, o sală pentru depozitul de cărţi al bibliotecii, o sală festivă. Mobila încăperilor s-a ridicat la costul de un milion de lei. Concomitent, Palatul Cultural al Românilor conţinea un hotel cu 120 de camere, o terasă extinsă în lungul întregii clădiri cu încăperi destinate pentru bucătărie. În acest Palat se afla sediul „Băncii de Nord”, care aducea Societăţii un venit anual de 360 mii de lei.
În oraşul Cernăuţi proprietate a Societăţii a devenit un teren de 4.730 metri pătraţi, situat în strada Mărăşeşti, nr. 24 (azi strada Şevcenko), pe care se află clădirea fostului Internat pentru elevi şi în care se adăposteau anual 200 de băieţi. La începutul lunii iunie 1940, s-a adăugat la acest teren o grădină, cumpărată de Societate cu preţul de 500 mii de lei, destinată pentru odihna elevilor.
Tot în Cernăuţi Societăţii i-a aparţinut o parcelă de pământ, situată în strada Banatului, nr. 1 (azi strada Tobilevyci), unde se găsea clădirea Internatului pentru meseriaşi.
În comuna Mahala, fostul judeţ Cernăuţi, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina a avut un teren cu o suprafaţă de 600 metri pătraţi, pe teritoriul căruia s-a ridicat o Casă Naţională, valoarea ei ajungând la suma de 500 mii de lei, şi împrejmuită de un muzeu, o uzină electrică, un atelier de tâmplărie, un atelier de fierărie, un atelier de ţesut covoare persane, o fabrică de cărămidă. O Casă Naţională şi-a desfăşurat activitatea în satul Cuciurul Mare, acelaşi judeţ.
În orăşelul Vijniţa Societatea dispunea de o bucată de pământ cu o suprafaţă de 400 metri pătraţi, unde a fost construită o Casă Naţională, având o valoare de circa două milioane de lei. În comuna Broscăuţii Noi, fostul judeţ Storojineţ, Societăţii i-au aparţinut trei hectare de pădure.
Patrimoniul filialelor Societăţii din suburbia Caliceanca a oraşului Cernăuţi, precum şi din localităţile Ceahor, Cernauca, Cozmeni, Cuciurul Mare, Cuciurul Mic, Ivancăuţi, Jucica Veche, Mahala, Sadagura, Toporăuţi, fostul judeţ Cernăuţi; Colencăuţi, Grimeşti, fostul judeţ Hotin; Oprişeni, Sinăuţii de Sus, fostul judeţ Rădăuţi; Budineţ, Carapciu, Căbeşti (Iaseni), Ropcea, fostul judeţ Storojineţ, a atins suma totală de un milion 600 mii de lei.
Totodată, trebuie de menţionat că Societatea a dispus de o colecţie de manuscrise, rămase de la personalităţile de seamă ale neamului românesc, precum Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Iancu Flondor, Hurmuzăcheştii, Alexandru Odobescu, Ion Heliade-Rădulescu.
Averea Societăţii constituia şi o colecţie de cărţi şi publicaţii vechi, unele exemplare foarte rare sau unice, o parte din ele având o importanţă excepţională pentru trecutul zbuciumat al Bucovinei.
Societatea a fost proprietara unei colecţii de pânze originale ale pictorilor Bucevschi, Troteanu, Iser, Tarasov, Maximovici, Roşca, Zagorodnikov.
Tezaurul Societăţii a fost Biblioteca gimnaziştilor români din Cernăuţi, creată de marele cărturar Aron Pumnul şi îngrijită de Luceafărul poeziei româneşti.
În luna septembrie a anului 1940, în ţinut a început activitatea stalinistă de schimbare a denumirilor istorice ale localităţilor, pieţelor şi străzilor, s-a pus în funcţiune procesul de distrugere a monumentelor româneşti în oraşul Cernăuţi.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com