În timpul sovietizării şi comunizării plaiurilor voievodale, puterea stalinistă a realizat în viaţă chemarea „Internaţionalei”: „Sfârşiţi odată cu trecutul negru!”. Sub securea dezmăţului bolşevic al primului stat socialist din lume au căzut nu numai închipuiţii „duşmani ai poporului”, dar şi nevinovatele monumente, ridicate în perioada interbelică, în oraşele şi satele din ţinut. „Eliberatorii” vor distruge:
Monumentul din satul Boian, fostul raion Noua Suliţă, înălţat în 1936, în memoria locuitorilor căzuţi pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.
Bustul istoricului Dimitrie Onciul (1856-1923), instalat în municipiul Cernăuţi, la 1928, fost Preşedinte al Academiei Române în perioada anilor 1920-1923.
Monumentul Unirii, dezvelit în ziua de 11 noiembrie 1924, în Piaţa Unirii (azi Piaţa Centrală) din oraşul Cernăuţi. În 1940, pe postamentul Monumentului Unirii a fost amplasată „Steaua Roşie”. La 1951, „Steaua Roşie”va fi înlocuită cu un Obelisc sovietic, tot de culoare roşie, având o înălţime de 30 de metri, fiind împodobit cu chipul lui Stalin. Mai târziu, în locul Obeliscului a apărut statuia lui Lenin, demontată la 1992.
Placa comemorativă Mihai Eminescu, instalată pe peretele fostei şcoli greco-orientale la 30 iunie 1939, cu inscripţia: „Omagiu geniului gândirii şi simţirii româneşti Mihai Eminescu, elev al acestei şcoale în anii 1859-1861. Învăţătorii municipiului Cernăuţi”.
Bustul cărturarului Dimitrie Cantemir, înălţat la 1935, în localitatea Cozmeni (azi Chiţmani).
Troiţa din suburbia Roşa-Stânca a oraşului Cernăuţi, sfinţită la 19 iunie 1937, în memoria locuitorilor căzuţi în Primul Război Mondial.
Bustul poetului Ştefan Octavian Iosif (1875-1913), membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, dezvelit la 4 decembrie 1921, în oraşul Hotin. Lui îi aparţin rândurile: „Cu-al nostru sânge-am scris al nostru nume/ În cartea gloriosului trecut:/ Şi mulţi duşmani ar vrea să ne sugrume,/ Dar până când mai stau Carpaţii scut./ Acel ce ne va şterge de pe lume/ Să ştie toţi că încă nu-i născut!”.
Monumentul din oraşul Storojineţ, inaugurat la 3 iunie 1936, închinat memoriei locuitorilor căzuţi în Primul Război Mondial.
Aceste însemne comemorative, ca şi multe altele încă necunoscute, erau pentru dictatura stalinistă, instaurată în ţinutul mioritic, „o mărturie a trecutului burghezo-moşieresc”. Actuala regiune Cernăuţi va fi împânzită de „chipurile dragi” ale lui Lenin şi Stalin, care vor „împodobi” meleagurile carpatine mai bine de jumătate de secol.
Pe data de 13 septembrie 1940, biroul comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei a adoptat hotărârea „Despre totalurile alegerilor asesorilor populari”, în care se menţiona că „alegerile asesorilor populari au decurs într-o atmosferă de înalt avânt politico-ideologic, cu participarea activă a maselor”. Datorită „muncii de lămurire, depuse în mijlocul populaţiei, locuitorii au luat parte activă la discutarea candidaturilor şi la alegerile asesorilor populari”. În cadrul judecătoriilor sovietice din ţinut vor fi introduşi „cei mai buni reprezentanţi ai întreprinderilor şi localităţilor”. În total, în „regiune au fost aleşi 1.744 de oameni, dintre care 453 de muncitori, 983 de ţărani, 308 funcţionari”. În numărul lor au intrat „351 de femei, 908 ucraineni, 129 de ruşi, 358 de moldoveni”. Această cohortă de asesori populari, împreună cu tagma judecătorilor stalinişti, vor decide soarta miilor de deţinuţi politici din actuala regiune Cernăuţi, în primul an de dictatură sovietică. Pe conştiinţa lor rămân sentinţele pronunţate în localurile judecătoriilor bolşevice în acea perioadă tragică din istoria plaiului mioritic. Conform informaţiilor păstrate în documentele de arhivă, în vara anului 1940 (28 iunie – 31 august) au fost arestaţi, anchetaţi şi trimişi în gulagurile Siberiei peste 200 de „duşmani ai poporului” de origine română.
Îngroziţi de fărădelegile „eliberatorilor”, băştinaşii meleagurilor voievodale continuau să părăsească ţinutul „înveşmântat în vremuri grele”. În ziua de 18 septembrie, spre Patria-mamă porneşte ţăranca Margarita Chelba, născută la 1889, în localitatea Vicovu de Sus, azi judeţul Suceava al României, locuitoare a oraşului Cernăuţi, neştiutoare de carte. Dorea să se întoarcă la locul unde a văzut pentru prima dată lumina soarelui, pe moşia gliei străbune, unde ceru-i sobru, cu ţărâna sacră, cu apele mari şi adânci de legende. Dorea să scape de condiţiile grele de prigoană şi teroare permanentă. Nimereşte în mâinile grănicerilor sovietici. Interogatoriile au durat 41 de luni. Pe data de 18 februarie 1944, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. o condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. Tot în aceeaşi zi, cu acelaşi gând senin de revenire acasă şi de ieşire din „oceanul de lacrimi al durerii”, se îndreaptă către frontieră Dumitru Franciuc, născut în 1880, în oraşul Siret, fostul judeţ Rădăuţi, poseda studii primare, lemnar. În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în fosta capitală a Bucovinei istorice. Va fi şi el încătuşat de grănicerii din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Românului întemniţat, acuzat de „activitate de spionaj”, supus nesfârşitelor interogatorii şi torturii, i-a rămas doar „dialogul lăuntric cu inima” sa, obosită de atâta suferinţă şi nedreptate. După un an şi jumătate de chinuri, închide ochii pentru totdeauna la 24 februarie 1942, în închisoarea nr. 4 din localitatea Cistopilsk, Republica Tatarstan, Federaţia Rusă. Prin rugă şi curăţirea lăuntrică s-a îmbrăcat „în veşmântul isihast al cămăşii lui Hristos”.
La 21 septembrie, spre România se îndreaptă surorile Eugenia şi Maria Grincu din Cernăuţi. Prima era născută la 1914, iar a doua – în 1904. Ele, fiicele unui neam eroic, crescute în leagănul doinelor şi legendelor străbune, cu dorul de Ţară permanent aprins în piept şi cu caracterul unui curaj de cremene, nu puteau trăi cu umilinţă, îndurând teroarea bolşevică. Reţinute la graniţă, va primi fiecare câte 5 ani de lagăr, unde vor purta „Crucea lui Hristos”, care înseamnă „Suferinţă, Iubire, Adevăr, Credinţă, Demnitate, Jertfă şi Înviere”. Peste trei zile, în direcţia „ţării din zare”porneşte ţăranca Casandra Balan din Pătrăuţii de Sus, fostul judeţ Storojineţ, născută la 1907, poseda studii primare. Nimereşte în mâinile staliniştilor, fiind privată de libertate pe un termen de 3 ani. Tot trei ani primeşte şi Vasile Baziuc, locuitor al satului Broscăuţii Vechi, acelaşi judeţ, născut şi el în 1907, ţăran, neştiutor de carte, arestat la 29 septembrie. A doua zi este reţinută de grănicerii sovietici muncitoarea Victoria Curpaţca, născută la 1906, în localitatea Darşoneşti, judeţul Suceava al României, neştiutoare de carte, care dorea să se întoarcă la baştină. Întemniţată într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională, fiind prigonită şi persecutată în mod sălbatic, moare pe data de 4 ianuarie 1942.
În vara anului 1940, tânăra Elena Drehuţă, care a venit pe lume în 1920, în localitatea Baineţ, actualul judeţ Suceava, locuitoare a oraşului Cernăuţi, înaintează comisiei sovieto-române o cerere cu rugămintea ca organele sovietice de resort să-i permită să părăsească ţinutul „eliberat” în mod legal. Rugămintea ei a rămas fără răspuns şi fata este nevoită să caute alte mijloace de a trece hotarul instalat de bolşevici. Va fi arestată în ziua de 20 septembrie şi condamnată la 3 ani de detenţie. În România o aşteptau părinţii şi fraţii mai mici, inimile cărora continuau să „plângă în lumina dimineţii sau la ceas de noapte”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com