30 noiembrie în calendarul bisericesc și în cel popular

30 11 Ф 1

La 30 noiembrie pe stil nou este prăznuit Sfântul Apostol Andrei Întâiul Chemat. Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus. Conform aceleiași Evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Iisus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).

Conform Evangheliei după Ioan, cei doi frați, Simon Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Conform Evangheliei după Marcu, aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari. Numele Andrei provine din greaca veche, care, după cuceririle lui Alexandru Macedon a devenit lingua franca a Vechiului Orient Apropiat. După învierea lui Iisus și Pogorârea Duhului Sfânt (la Rusalii), apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.Hr. la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a Evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.

Potrivit calendarului creștin ortodox, după stil vechi, în data de 30 noiembrie creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Grigorie Taumaturgul, făcătorul de minuni. El s-a născut într-o familie păgână din Nicsar (în Turcia de azi). A trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275). Grigorie a studiat retorica, latină și dreptul în orașul natal. După care, ajunge ucenicul lui Origen, se convertește la creștinism, iar la botez își schimbă numele din Teodor în Grigorie.

Conform tradiției creștine, Grigorie Taumaturgul a luptat împotriva ereziilor din vremea sa și a participat la sinodul de la Antiohia din 265, care l-a condamnat pe Pavel de Samosata.

Și datorită credinței sale, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Grigore cu facerea de minuni, și astfel a primit și numele de Taumaturgul (făcătorul de minuni).

Dacă toamna, care se termină, a fost caldă și uscată, primăvara va fi ploioasă. Cum va fi starea vremii la 30 noiembrie, așa va fi întreaga iarnă. De e vreme frumoasă, iarna va fi cu puțină zăpadă și fără geruri mari. De e ger în această zi, iarna, de asemenea, va fi geroasă. Dacă în jurul lunii este un cerc luminos, starea vremii se va ameliora. Culoarea întunecată a gheții de pe râu este semn de belșug în recolte.

Este important să știm că în natură s-au produs mari schimbări și unele din semnele timpului din trecut și-au pierdut actualitatea.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

 

Добавить комментарий