La 5 noiembrie, stil nou, sunt celebrați Sfinții Mucenici Galaction și Epistimi. Sfinții Mucenici Galaction și Epistimi au trăit pe timpul împăratului Decius, între anii 250-253 d. Hr., în cetatea Emesa din Fenicia. Părinții lui Galaction erau păgâni, dar au dobândit credința dreaptă de la monahul Onufrie care i-a botezat pe cei doi soți și pe fiul lor, Galaction. Sfântul Galaction nu e singurul păgân, deoarece și Epistimi era născută tot în familie păgână. Fiind măritată cu Galaction, a fost botezată de bărbatul ei. Așadar, cei doi hotărându-se să-și păzească fecioria, și-au împărțit săracilor averea lor și s-au făcut amândoi monahi. El a mers la o mănăstire de călugări, iar ea s-a dus la o mănăstire de fecioare, slujindu-l pe Hristos și nevoindu-se în rugăciune și ascultare, arzând ca două făclii în dragoste de frați și în aspră petrecere. Fiind prinși de stăpânitorul Ursus și trași la răspundere, ei au îndurat agresiuni dure, fiind bătuți. Aducând trestii ascuțite, dregătorul le-a poruncit slujitorilor săi să îi înțepe pe aceștia pe sub unghiile de la mâini și de la picioare. Sfinții îndurau, în timp ce strigau: „Noi slujim lui Hristos. Dumnezeul cel adevărat, iar de zeii cei deșerți ne lepădăm”. Iar apoi le-au fost tăiate mâinile și picioarele, dar și capetele apoi.
La 5 noiembrie pe stil vechi este cinstit Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului. Deși nu era dintre cei 12 Apostoli, Iacob a crezut în Hristos, iar după Învierea Sa Iisus i S-a arătat lui în chip deosebit (1 Corinteni 15, 7). Tradiția arată că Însuși Domnul, cu acest prilej, l-a rânduit arhipăstor al credincioșilor din Ierusalim și i-a descoperit tainele slujirii liturgice creștine.
Ca arhipăstor al creştinilor din Ierusalim şi rudă a Domnului, Sfântul Iacob era mult iubit de popor şi slăvit pentru evlavia şi viaţa lui aspră. De aceea, i se îngăduia să se roage în templu alături de preoți. Între creştini, Sfântul Iacob era socotit unul din stâlpii Bisericii (Galateni 2, 9). La Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50 (Faptele Apostolilor, 15), mulţumită înţelepciunii lui, s-a hotărât ca păgânii, care aveau să se întoarcă la Dumnezeu şi să creadă în Hristos, să nu fie siliţi să păzească legea lui Moise. De la Sfântul Iacob ne-a rămas o epistolă, care se află în Noul Testament, plină de învăţături înţelepte, despre cum să ducem o viaţă sfântă. Ne-a mai rămas sub numele lui şi o Sfântă Liturghie, care s-a slujit în Patriarhia Ierusalimului veacuri de-a rândul şi care se săvârşeşte şi în prezent în unele Biserici Ortodoxe. În anul 62, Sfântul Iacob a pătimit moarte de mucenic, fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim şi ucis cu pietre, pentru credinţa lui în Hristos, pe când se ruga, ca şi Domnul, pentru ucigaşii săi.
În timpurile mai vechi, când iernile erau timpurii, în ziua lui Iacob cădea prima zăpadă sau ploua cu grindină. Gospodinele găteau bucate, folosind mierea, iar gospodarii pregăteau lemne pentru iarnă. În popor Sfântul Iacob este considerat ocrotitorul muncii fizice grele a bărbaţilor.
Ploaia din această zi e semn bun de recolte bogate în anul care vine. Dacă în această zi a nins, adevărata iarnă va veni după 22 noiembrie. Dacă a căzut multă zăpadă, iarna va fi caldă, dar îndelungată. Dacă de pe mesteacăn s-au scuturat toate frunzele, iarna va fi timpurie. De plouă cu grindină, iarna adevărată va începe la sfârșitul lui noiembrie.
Este important să știm că clima s-a schimbat mult și unele din aceste semne ale timpului și-au pierdut valoarea.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com