9 iunie în calendarul bisericesc şi în cel popular

9 06 F 1

La 9 iunie, stil nou, este cinstit Sfântul Chiril al Alexandriei.  Sfântul Chiril al Alexandriei s-a născut aproximativ în anul 370. El a fost nepotul arhiepiscopului Teofil al Alexandriei și l-a urmat pe acesta pe scaunul episcopal.  La 18 octombrie 412 a fost ales întâistătător al scaunului Alexandriei, după numai patru zile de la moartea unchiului său. Sfântul Chiril al Alexandriei a combătut învățătura lui Nestorie care susținea că în Iisus Hristos se află două persoane: una dumnezeiasca, a Fiului lui Dumnezeu, născut din veşnicie din Tatăl, şi alta omenească, a lui Iisus Hristos, născut din Fecioara Maria.  Învățătura acestuia contrazicea Sfânta Scriptură și ducea la concluzia că Maica Domnului nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu ci Născătoare de Om. Sfântul Chiril al Alexandriei a învățat ca în Hristos există două firi: una dumnezeiasca și una omeneasca, care sunt unite într-o singura persoană, cea a Fiului lui Dumnezeu. Maica Domnului este „Theotokos“ – „Născătoare de Dumnezeu”. Sinodul al III lea ecumenic de la Efes din anul 431, a recunoscut oficial titlul de «Theotokos» Maicii Domnului. Sfântul Chiril al Alexandriei s-a stins din viață în anul 444.

În această zi, după calendarul bisericesc pe stil vechi, este pomenit  Sfântul Terapont, arhiereu al Bisericii Sardelor. Prin învăţătura sa, el a întors pe mulţi păgâni la Hristos de la rătăcirea închinării de idoli, luminându-i cu Sfântul Botez. Apoi, fiind prins de Iulian stăpânitorul, acesta l-a ferecat în obezi, l-a închis în temniţă şi l-a muncit multă vreme cu foamea şi cu setea; apoi, scoţându-l, l-a chinuit cu multe munci. După aceasta, l-a adus în stăpânirea Traciei, la o cetate din Lidia, aproape de râul Ermia, care adapă Lidia, în episcopia Sataliei, cea din Mitropolia Sardiei. Acolo, după multe feluri de munci, a fost înjunghiat pentru Hristos şi astfel a luat cununa cea nestricăcioasă.

Semnele timpului pentru această zi arată că, dacă de dimineaţă e zăpuşeală, va ploua, de e rouă mare, va fi senin. Dacă viermii ies la suprafaţa solului, va ploua. De e ceaţă, în decursul sezonului vor fi multe ciuperci. Cum e vremea în ziua de 9 iunie, aşa va fi şi toamna.

Din cauza schimbărilor mari în natură, unele din aceste semne ale timpului şi-au pierdut însemnătatea.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com   

Добавить комментарий