Vasile LEVIŢCHI
AMURG ÎN PĂDURE
M-am întâlnit cu pădurea,
E prietena mea şi nicicând nu mă minte.
Alergam peste câmpuri spre ea
Şi parcă venea să-mi iasă-nainte.
I-am întins braţele, ea mie – crengile,
Asfinţitul ardea în văpăi…
Am căutat îndelung prin poiene
Urmele paşilor tăi.
Dar altele-s ierbile, altele,
Cele călcate de tine-au murit,
Ninsori au căzut peste ele…
Ce-albastru e cerul răsărit!
Dar vine amurgul. O iau pe cărări.
Las’ măcar crengile să mă dezmierde.
Fagii albi îmi par lumânări
Arzând cu flacăra verde.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com