La 7 decembrie, în Ucraina a fost marcată Ziua autoadministrării locale. Cu acest prilej la Filarmonica Regională a avut loc o adunare festivă, în cadrul căreia şeful ARS Cernăuţi, Serghii Osaciuk, a înmânat diplome de onoare mai multor reprezentanţi ai organelor de autoadministrare locală, pentru realizări deosebite şi profesionalism în activitate. Conducătorul regiunii a comparat această zi cu o adevărată sărbătoare a democraţiei şi puterii poporului, informează Serviciul de presă al ARS Cernăuţi. De distincţiile înmânate din partea ARS s-au învrednicit şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din ţinut: Denis Melnic, staroste de Ţureni, CTU Ostriţa, Iulian Mihailovici, primarul CTU Suceveni, Gheorghe Nichitovici, staroste de Marşinţi, CTU Noua Suliţă, Vasile Ţurcan, primarul CTU Ostriţa, şi Aurel Roşca, adjunctul directorului general al Spitalului clinic orăşenesc pentru copii din Cernăuţi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com